Pomenită pentru prima dată în anul 1317/1320: „Item vacavit semel ecclesia de Holymenia; 1319; Henricus rector ecclesiae de Holzmenia”, satul Hosman de astăzi face parte din actuala comună Nocrich; în 1479 o găsim schimbată în Holzmengen, iar în 1494 Holczmang amintind de toponimicul Holz-Wang, ceea ce în germana veche ar însemna „pădure-livadă” sugerându-ne verdele peisaj de coline lin unduite ale văii Hârtibaciului, în care comuna e situată la sud de drumul ce duce de la Sibiu la Nocrich şi spre Agnita.
Cetatea ţărănească se înalţă pe un promontoriu la poalele dealului, satul fiind aşezat de-a lungul pârâului. Dubla incintă a înconjurat la începutul secolului al XVI-lea o bazilică romanică, ale cărei elemente stilistice foarte elocvente situează monumentul în al optulea deceniu al secolului XIII, - dispoziţia planimetrică fiind aceeaşi întâlnită la bazilicile din zona Sibiului în acel secol: corp bazilical cu trei nave, cor pătrat, absidă semicirculară, deasupra părţii apusene a navei centrale întâlnindu-se cele cinci caturi ale clopotniţei, al cărei parter, boltit în cruce, deschide trei mari arcade semicirculare spre cele trei nave. Din acest edificiu se mai păstrează portalul de V, etajele inferioare ale turnului şi pilaştrii cu arcade, ce despart nava centrală de colaterale. Deosebit de important este portalul de V, una dintre cele mai valoroase mărturii de artă romanică din Transilvania.
Colateralele fiind demolate în 1794, nu se mai poate constata dacă au posedat absidiole la capătul de est. De cel mai mare interes, păstrate de la vechea bazilică, sunt cele trei caturi inferioare ale clopotniţei cu portalul romanic tardiv, situat în faţada apuseană.
Ancadramentul retras în patru trepte este ornamentat cu trei colonete cilindrice ale căror capiteluri formează o friză. Pe partea exterioară sunt reprezentate animale fabuloase ce îşi găsesc corespondenţe în portalul Domului Sf. Ştefan din Viena. În curbura portalului sunt reprezentate figuri în relief: un diavol ce răpeşte sufletul unui tânăr, Apostolul Petru cu cheia Raiului, doi diaconi şi un bărbat în rugăciune, iar în partea opusă: doi donatori purtând macheta unei biserici, Evanghelistul Marcu cu leul şi o sirenă.
Deasupra portalului, la S de fereastra rotundă a faţadei de V, se află zidit un relief ce reprezintă un personaj nud şi unul înveşmântat, relief ce a generat mai multe păreri în literatura de specialitate: Adam şi Eva, Botezul Domnului sau un relief roman refolosit. Tematica şi alcătuirea portalului din Hosman, confirmă influenţa „Portalului uriaş” al domului vienez. Soclul, care cuprinde baza laturei apusene şi ambrazura portalului, se compune din acelaşi profil ionic cu acel al bazilicii din Avrig, aici torurile fiind mai aplatizate, din scotie a mai rămas doar un şanţ, baza având o muchie teşită în formă de pupitru. Astragala şi abacul unesc toate membrele ambrazurii, iar capitelurile sunt decorate cu himere (trup de pasăre, coadă de balaur), la colţurile capitelurilor întâlnindu-se câte un cap de om cu unul de liliac. Acest motiv lucrat în relief plat cu fondul adânc scobit pare copiat după cel al portalului principal al domului din Viena. Figurile în relief ce decorează arhivolta amintesc ductul sever şi rigid al cutelor vestimentare de tradiţie romanică cu elemente naturaliste, caracteristice acelui curent romanic târziu care s-a propagat în Transilvania din sud-estul german. Tema iconografică a decorului simbolizează primejdiile ce pândesc sufletul, mântuirea acestuia prin fapte bune. Pe latura nordică, în stânga, diavoli chinuiesc sufletul unui tânăr; ca figură centrală, apostolul Petru, înalt şi zvelt, poartă cheile raiului;spre interiorul arhivoltei, două personaje ţin o filacteră. În partea opusă: un pitic cu o scufie şi coadă de peşte; în centru, apostolul Marcu aşezat pe leul simbolic; la margine, o pereche de diaconi cu o cădelniţă şi o carte. Se mai văd urme ale unei tratări policrome a figurilor. Un detaliu interesant îl aflân în colţurile bazelor colonetelor – acele capete de pisici. Deasupra portalului, în nord, pe peretele apusean al turnului, este încastrat un relief plat, reprezentând pe sf. Ioan, într-o haină miţoasă, şi pe Iisus, gol şi asexuat, în scena botezului, care se încadrează programului iconografic privind mântuirea sufletului.
Profilurile arhitectonice păstrate în faţada de vest a clopotniţei, principal identice cu cele din Avrig, dovedesc însă limpede etapa mai târzie pe care o reprezintă biserica din Hosman; profilul ionic de la baza zidului e deja deformat, torurile sunt turtite şi din scotie n-a mai rămas decât o scobitură, iar la partea inferioară se adugă un plan înclinat în formă de pupitru. Aceleaşi elemente formează şi soclul portalului, dar aici planurile verticale dintre diferitele elemente (p. 59) sunt încă ceva mai apropiate, mai arhaice, şi scotia e nealterată. În raport cu portalurile precedente, ambrazura celui din Hosman e mai bogat articulată, pentru că între pilaştrii treptaţi se intercalează trei perechi de colonete. Astragala şi abacul leagă, la fel ca la Săcădate, toate membrele ambrazurii. Caracteristice sunt şi capitelurile executate în relief plat, cu fondul adânc scobit şi cu urme de la policromia iniţială, albastru şi cărămiziu.
Bolta în cruce din parterul clopotniţei este susţinută de patru pilaştri din colţurile încăperii, la naşterea bolţii aflându-se cornişe profilate. Intrările spre scările amenajate în grosimea zidurilor de nord şi sud erau accesibile odinioară, din colateralele demolate. Scările, cotind spre latura de est, duceau în tribuna aflată, în al doilea cat al turnului, ce deschide, în est, o mare arcadă romanică, spre nava centrală. De la Sebeş la Drăguşeni întâlnim, pe întregul teritoriu al vechiului „Fundus Regius”, aceste tribune în catul al doilea, ca semn distinctiv comun clopotniţelor romanice din a doua jumătate a secolului XIII. În peretele apusean, o fereastră circulară, cu un patrulab traforat într-o lespede de piatră, aminteşte influenţa şantirului cistercian de la abaţia din Cârţa, perpetuată până aici. Pe latura apuseană se deschide altă intrare cu arc semicircular, spre altă galerie ce urcă în grosimea zidului spre catul al treilea, din care se deschid spre nord şi sud mici ferestre romanice în formă de metereze. De la aceste ferestre în sus, turnul este construit exclusiv din cărămidă, spre deosebire de partea inferioară clădită din piatră. Platforme de bârne separă caturile superioare. Al patrulea cat are pe fiecare latură, cu excepţia celei din est, metereze înguste, iar al cincelea deschide, în fiecare parte, câte două metereze. Două trunchiuri groase de stejar, purtând incizat anul 1907, aşezate în cruce peste coroana zidului, susţin stâlpul central al coifului înalt de 10 m. Între zidul turnului şi coiful său se mai interpune peretele din lemn al unei galerii, aici fiind suspendate clopotele. Colţurile turnului la caturile construite din cărămidă sunt fasonate cu piatră de talie. Prin ferestrele catului al cincelea sunt scoase axele pe care sunt montaţi arătătorii orologiului, cel mare în formă de mână cu degetul mare îndepărtat, cel mic purtând în vârf o stea. La sfârşitul secolului XVIII a fost construit porticul în faţa portalului de vest pentru a proteja sculptura, deposedând însă podoaba edificiului de efectul produs de la distanţă.
În afara turnului de vest s-au conservat, de la vechea bazilică, pereţii laterali, ale căror arcade, la demolarea colateralelor în 1794, au fost închise prin pereţi subţiri din cărămidă, aşa încât cornişele stâlpilor sunt vizibile în exteriorul şi interiorul pereţilor. Stâlpilor li s-au adosat pilaştrii ce susţin bolta barocă. Corul şi absida, dărâmate până la temelie, au fost reconstruite; spre sud, o mică sacristie este alipită corului. În 1903, când s-a înlăturat molozul înalt de 1 m ce rămăsese de la dărâmarea colateralelor, s-a descoperit vechiul paviment din cărămizi hexagonale ale colateralelor adesea întâlnit la vechile bazilici romanice transilvănene.
În jurul anului 1500, se mai ridică două etaje ale turnului şi se amenajează o galerie de luptă din lemn susţinute pe grinzi în consolă la ultimul nivel. În aceeaşi perioadă, se demolează navele laterale şi se zidesc arcadele către nava centrală.
Incinta din jurul bisericii a fost construită în secolul XV, când se construieşte o curtină dublă, cu două turnuri pe zidul exterior şi patru turnuri pe zidul interior. Turnul de poartă uneşte cele două incinte şi păstrează încă hersa din lemn, deasupra căreia se poate citi anul 1502.
Dubla incintă ce înconjoară biserica formează un oval perfect. În nord-vest turnul de poartă, cu trei caturi, prevăzut cu hersă în faţa arcadei înalte a intrării, leagă cele două centuri de ziduri. Incinta interioară este întărită cu reze, aflate în centrul laturilor de est şi sud; în vest, o casă fortificată, cu un acoperiş în două ape; iar în colţul de nord-vest turnul de poartă, pe lângă care se deschide o portiţă pentru pietoni, în zidul sprijinit în exterior de contraforturi masive, triunghiulare. Curtina exterioară are două turnuri, cel din sud-vest, cu secţiune pentagonală este transformat azi în pavilion al curţii parohiale, de la cel din sud-est existând doar caturile inferioare. În colţul de nord-est, clădirea şcolii noi, plasată în unghi drept, întrerupe zidul care pe latura de nord deschide în centru o largă arcadă de poartă, la care urcă un drum carosabil din est, iar din vest o scară înaltă. Curtina interioară, înaltă de 7-8 m, este construită până la 3 m înălţime din piatră, prevăzută, şi în acestă porţiune, cu metereze, pentru a urca mai sus cu un metru în construcţie de cărămidă (mai retrasă de partea inferioară cu 25 cm), continuând apoi până la înălţimea totală cu încă 2 m construiţi din piatră. Sub coama zidului, se află alte şiruri de metereze necesitând, neapărat, un coridor sau un drum de strajă pentru a se putea trage prin ele. Acesta era aşezat parţial pe zidul din piatră mai lat, sprijinit şi de console din lemn, de la care se mai observă găurile din zid. Brâul de cărămidă intercalat între cele două straturi de piatră, de la bază şi coamă, atestă indubitabil trei etape de construcţie dintre care una poate fi datată prin anul 1644, incizat în peretele turnului de sud. Ultima reconstituire a avut loc în forme baroce în secolul XVIII. În peretele de vest al turnului se află portalul de vest, romanic, bogat împodobit
La Hosman se păstrează trei bastioane pătrate, dintre care unul încalecă cordonul boltit al porţii, în faţa căreia era şi o mică curte exterioară. Aşezarea porţii la capătul acestei curţi, într-un punct unde apărarea domină şi flancul agresorului, e realizată aici în forma clasică. Celelalte bastioane erau împărţite în etaje prin simple tavane din lemn.
Cu toată poziţia sa retrasă, satul Hosman a căzut adesea pradă pârjolului, prima oară în 1448, când l-a incendiat oastea lui Vlad Ţepeş. În 1479, după ce ultimii locuitori plecaseră din localitate, preotul a predat spre păstrare bunurile bisericeşti Capitlului de la Sibiu. Pe la 1500, Hosman este menţionat printre comunele libere ale „Scaunului de Nocrich”, cu 15 gospodării, având un cioban şi – cu tot numărul redus al locuitorilor – un dascăl.
Proiectilele de tun, din piatră, încastrate în zidul incintei, stau mărturie despre asediile pe care le-a înfruntat cetatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu