Brădeni (Henndorf)

Cunoscută sub denumirea veche sasească Henndorf, Brădeniul este întâlnit în documentele vremii în anul 1297 sub numele de Terra Heen. Biserica este menţionată pentru prima dată în anul 1350 ca purtând hramul Sf. Andrei. Într-un document din 1349, ce se referă la delimitarea pământurilor unor comune învecinate, Brădeni este menţionat ca Villa Hegun. Localitatea exista însă înaintea acestei date, întrucât biserica sa, închinată Sf. Andrei, este cunoscută din 1350 - an în care obţine, prin semnătura a cinci episcopi din Roma, o indulgenţă confirmată şi prelungită cu 40 zile de episcopul transilvănean Andreas. Indulgenţa se acorda credincioşilor care vizitează biserica în anumite zile de sărbătoare şi care fac donaţii pentru lucrări de construcţie, iluminare şi vase de cult. Între anii 1406 şi 1416, Brădeniul capătă o indulgenţă de 40 zile prin episcopul Ştefan; în 1466 o indulgenţă pe aceeaşi durată se aprobă de către Iohann. Aceste indulgente extinse pe 50 de ani au fost acordate în scopul întreţinerii bisericii existente si nu a unei reconstructii, distanțele în timp fiind prea îndepartate.
Trebuie spus că biserica din Brădeni aparținea diocezei de Alba Iulia. Se pare că biserica a fost si un lacaş de pelerinaj, atrâgând credinciosi din văile Târnavei, Hârtibaciului şi Oltului, ceea ce explică susţinerea ei prin indulgenţe. În 1426, comuna primeşte, spre propăşirea coloniştilor (Hospites) şi iobagilor, dreptul de a ţine târg săptămânal, acordat de regele Sigismund de Luxemburg în scopul dezvoltării economice, localitatea fiind o comună liberă a „pământului crăiesc” - Scaunului de Sighişoara. Datele indulgenţelor ulterioare ne îndreptăţesc să fixăm construcţia bisericii în ultimul sfert al secolului XV, subvenţiile din 1507 indicând terminarea fortificaţiilor la biserică în acest an. Nu se cunoaşte dacă la recontrucţia bisericii s-au folosit părţi ale lăcaşului anterior.


Planul bisericii este unul simplu. Se poate vedea că biserica era compusă dintr-o navă, un cor, absidă pentagonală, fără turn, iar în partea de vest a corului era adosată o sacristie.
Biserica, ca mai toate, a suferit transformări, dar unele de un caracter neaşteptat. În multe cazuri, acoperişul şi adesea şi tavanul unor biserici au fost înălţate. De data aceasta, pardoseala este ceea care este ridicată cu 1-2 metri, din cauză că proporţile navei au avut de suferit, ea devenind cu atâţia metri mai scundă, din păcate, căci avem de-a face cu o clădire deosebit de îngrijit lucrată, numai din piatră, fără cărămidă. Contraforţii ce o întăresc, unii la faţada de vest, la colţuri şi pieziş, alţii în jurul corului, n-au masivitatea puţin grosolană a celor de la alte biserici. Rămânând cam de aceleaşi dimensiuni, de jos, de la bază, până sus, cedând foarte puţin din grosimea lor, de două ori numai, ei se înalţă până la acoperişul care e în întregime fortificat, cu partea lui din est cu mult mai înaltă decât cea din vest. La acoperişul corului contraforţii se întâlnesc cu un fel de gard de scânduri cu găuri, care se lasă de la streaşina de deasupra lor, ascunzând astfel gurile orizontale cu care este înarmat corul, şi dând acestei părţi a clădirii aerul că ar fi acoperit cu o mască. Acest detaliu neaşteptat n-ar fi singur de a face din această mică biserică un exemplar original şi semnificativ printre bisericile cetăţi. Mai există ceva: toată partea de sud a navei şi a corului este îmbrăcată cu un zid care se înalţă brusc până la streaşină, adică aproximativ 12 m, fără nici o deschizătură, decât foarte mici găuri de apărare la diverse înălţimi, pentru luptătorii de la spatele lui. În spaţiul rezervat acestor luptători se intra printr-o scară ascunsă în zid, direct din navă. Zidul acesta gigantic, sever, dând impresia invincibilităţii, este deosebit de potrivit să evoce timpurile eroice în care a fost construit. De fapt, se pare, că rolul militar al bisericii din Brădeni era unul destul de important, având în vedere faptul că se afla în imediata apropiere a Sighişoarei.

Cine priveşte azi colosul din piatră brută de carieră - un imens paralelipiped cu acoperiş prismatic - n-ar putea bănui că el cuprinde în interior o sală şi un cor închis pentagonal în forme stilistice gotice tardive, cu bolţi în leagăn ornamentate de nervuri din teracotă dispusă în formă stelată. Faptul că biserica a fost iniţial concepută ca fortificaţie, o dovedesc şi zidurile groase de 1,20 m destinate să susţină două caturi de apărare. În faţada apuseană e situat portalul principal, la început singura intrare în biserică ce putea fi apărată cu hersă. O arhivoltă semicirculară şi o ambrazură bogat profilată sunt, din păcate, alterate de o restaurare mai recentă. Portalul sudic, cu deschiderea dreptunghiulară, cu ancadrament din baghete cilindrice, datează din secolul XVI, ilustrând, prin formele sale, trecerea spre Renaştere. O mică intrare pe latura de sud-est a corului duce la tribuna orgii, aflată deasupra altarului. Numai fereastra circulară de deasupra acestei intrări şi o alta din latura apuseană au păstrat forma originală gotic-tardivă; ferestrele laturii sudice au fost mărite rectangular, iar în nord biserica nu are ferestre. Prin înălţarea pereţilor bisericii, sprijiniţi de contraforturi fără retragere, s-a construit nivelul de apărare inferior. Acoperişul sălii dublează aproape înălţimea bisericii, cel al corului fiind mai scund. În nivelele de apărare se urcă prin scări adosate prin exterior laturii de nord, la care anterior se ajungea numai din interiorul sălii şi sacristiei. Astfel, biserica forma un bloc de apărare ce putea fi complet închis prin hersa portalului de vest, bloc invincibil pentru tehnica luptei de atunci. În continuarea sacristiei s-a construit casa scării spre nivelele de apărare de deasupra corului, la fiecare palier comunicând cu o cămăruţă din care câţiva apărători puteau nimici uşor atacatorii ce puteau pătrunde pe scara îngustă doar câte unul.

Ambele scări duc în catul de apărare inferior, cel cu pereţii din piatră, în care se deschid metereze lungi, înguste, în nişe evazate acoperite cu lespezi de piatră. Nivelele de apărare sunt legate între ele prin scări de lemn. Prin deschiderile în coridorul de apărare al catului superior, se apăra baza clădirii în lupta de aproape. O fântână în sală, care şi azi are apă potabilă , împreună cu proviziile de alimente (în special slănina), păstrate în cămăruţe mici cu pereţii de scânduri amenajate în nivelele superioare, făceau posibilă o rezistenţă îndelungată. În frontonul de est al bisericii se observă, în zidăria de piatră, o linie din cărămizi în unghi ascuţit - urma unui acoperiş anterior, mai scund. Biserica a avut un acoperiş din şindrilă, nivelul superior un parapet din scânduri, deşi lemnul constituia un mare dezavantaj în caz de incendiu.

Un original tezaur de artă populară îl formează cele 140 de lăzi, numite "Stollentruhen", adăpostite în cele două caturi de apărare, având forma unor sarcofage cu capac teşit pe laturile lungi, aşezate pe picioare înalte. Lăzile, dintre care unele datează din secolul XVI, sunt lucrate din scânduri de brad sau stejar. Prin dăltuirea măiestrită a marginilor superioare a laturilor, prin elementele variate şi interesante ale decorului, aceste lăzi serveau ca mobile ale interiorului medieval şi nu ca simple lăzi de provizii, cerealele păstrându-se în şoproanele din curtea cetăţii, în hambare mari din stejar. La început, în lăzi s-au păstrat hainele scumpe de sărbătoare, din postav şi blană. Mai târziu, când invaziile se răriseră, hainele erau ţinute în casă, iar în lăzi se păstrau sticlele sau butoiaşele cu ţuică, prune uscate, uneori făină sau cârnaţi afumaţi. Lăzile, colorate parţial cu albastru sau brun-roşcat (sânge de bou), sunt ornamentate cu motive antropomorfe şi zoomorfe, unele cu substrat magic şi apotropaic, spre ocrotirea conţinutului de mâini duşmănoase. Până în secolul XIX, lăzile s-au tot înmulţit şi înnoit, ele putând fi grupate în trei categorii ce ilustrează evoluţia tâmplăriei (meşteşug atestat documentar la Brădeni), ele fiind mobile de valoare muzeală,un ansamblu unic în ţară. Pe scările înguste ce duc la pod lăzile n-au putut fi transportate decât descompuse în piese şi ansamblate ulterior, ele depăşind lăţimea scării. Astăzi, o parte din tezaurul acesta a fost cedat și altor biserici, pentru că sunt câteva lăzi care pot fi văzute, spre exemplu, la Biserica din Deal din Sighișoara.

Referitor la fortificaţia bisericii: Cetatea, o incintă rectangulară neregulată, cu bastioane devansate pe colţurile retezate ale careului, datează din primul sfert al secolului XVI. Bastionul din nord-est a fost demolat, cel din sud-est a fost reclădit în 1866, cu trei nivele, acoperiş în şa cu frontonul teşit spre vest, destinat locuinţei paznicului. Bastioanele existente şi curtinele apar azi scunde, datorită ridicării terenului după inundaţiile Hârtibaciului dintre anii 1774-1851, ridicare ce a obligat, în 1854, la înălţarea podelei bisericii cu 1 m, stricând proporţiile armonioase ale interiorului. Înălţimea iniţială a curtinelor, prevăzute cu metereze în forma găurii de cheie şi guri de turnare, era de 5-6 m. Bastioanele din vest au două nivele, sunt accesibile din curte şi poartă acoperişuri în şa. Poate că denumirea de bastion nu mai poate fi uzitată astăzi pentru aceste clădiri au funcție de locuințe. Latura sudică a cetăţii a fost avansată spre câmp, zidul nou construit pornind din colţul bastionului sud-vestic. Pe traseul iniţial al curtinei demolate şi avansate spre sud, şapte stâlpi susţin acoperişul în şa al şopronului construit de-a lungul zidului ce adăposteşte hambarele de cereale, astăzi folosite ca şi spaţii de depozitare a materialelor de construcţie. Pe latura de nord, şopronul a fost adosat curtinei fără a o devansa.
În etajul de apărare de deasupra navei au fost montate trei clopote. Clopotul mare este datat în secolul XIV şi poartă o inscripţie.(“O † rex † glorie † veni † cum † pace”) Clopotul mijlociu a fost turnat de meşterul sighişorean Hans Weisberger în anul 1649 şi poartă o inscripţie latină, doar parţial lizibilă, iar clopotul mic poartă o altă inscripţie (“verbum Domini manet in aeternum 1574 G. H. R.”) .

Biserica fortificată din Brădeni prezintă un element spectaculos în interiorul sălii, şi anume , după cum am amintit anterior, prezenţa unei fântâni, a cărei apă este potabilă şi astăzi. Aceasta, împreună cu proviziile de alimente (în special slănină), păstrate în cămăruţe mici cu pereţi de scânduri amenajate în nivelurile superioare, făcând posibilă o rezistenţă îndelungată în cazul unui asediu. Interesantă de menţionat este prezenţa unui tunel subteran, care pleca de sub intrarea în podul bisericii şi ajungea în pădurea alăturată. Prin acest mijloc, asediaţii reuşeau să scape în cazul unei eventuale cuceriri a cetăţii-biserică. Cazurile unde sunt semnalate prezenţe ale unor asemenea „construcţii” sunt destul de dese, însă, la Brădeni, spre deosebire de alte locaţii, acest tunel încă există în marea lui parte, după spusele celui care se ocupă cu îngrijirea bisericii (eu am vazut doar intrarea). În anul 2006, corul şi absida bisericii au primit un nou acoperiş, care schimbă foarte mult aspectul de astăzi al acesteia. În anul 2007 erau programate lucrări de refacere la acoperişul navei, precum şi a galeriei de luptă superioare, lemnul învechit al acesteia necesitând refaceri importante, lucrări care nu au mai avut loc însă.
Fortificaţia bisericii s-a păstrat şi ea în mare parte neschimbată, iar perdelele de la ferestrele uneia din clădirile încastrate în aceasta lasă impresia că este locuită. Nu este aşa, poate şi pentru simplul motiv că în Brădeni nu mai locuieşte nici măcar un sas.