Cosmin IGNAT, Sibiu
Ca "terra
Borothnik", localitatea este pomenită pentru prima dată în actul de
danie al magistrului Gocelinus, prin care acesta dăruieşte Cisnădioara,
proprietatea sa, care aparţinuse Prepoziturei din Sibiu, abaţiei din Cârţa. În
schimbul Cisnădioarei, regele Andrei al II-lea, a oferit prepoziturei Sibiului
comuna aservită Borothnik, aceasta
chemându-se de atunci Probsdorf (Satul Prepoziturii). Aşa cum se deduce şi din
vechea denumire, care vine din vocabula slavă "brod" - ce înseamnă
loc de trecere (peste pârâul Hârtibaciu) - comuna era situată iniţial mai
aproape de pârâu, lângă şosea. Prima sa biserică se afla dincolo de Hârtibaci,
către nord. În 1867 s-au scos la lumină fundațiile vechii biserici, dar cum
pietrele ei au fost mereu folosite pentru repararea drumului, azi n-a mai rămas
nici o urmă din ele. Comuna este situată la sud de Hârtibaciu, locul fiind
pomenit, într-un protocol de diviziune din 1723, la "Vechiul sat".