Biserica veche a fost construită în
prima jumătate a secolului XIII, ca bazilică romanică scurtă cu trei nave, cu cor
dreptunghiular, absidă centrală şi absidiole în partea de E a colateralelor.
Gustav Treiber, însă, datează această bazilică undeva la sfârşitul secolului
XII, datare care îmi pare puţin forţată, având în vedere condiţiile pe care
le-au regăsit coloniştii saşi veniţi aici, dar şi alte considerente regăsite,
de altfel, în această lucrare. Din punctul de vedere al planului şi acest monument se
prezintă ca o bazilică scurtă, iniţial având trei nave, cor amplu urmat de
absida centrală, precum şi două absidiole secundare. În prezent planul i-a fost
modificat prin construirea unui turn decroşat faţă de vestul navei, iar absida
a fost înlăturată şi înlocuită cu un altar poligonal. Ulterior în sudul corului
s-a construit o sacristie.