Cisnădioara (Michelsberg)

Dacă veniţi dinspre Sibiu, imaginea dealurilor cu biserica medievală timpurie care tronează în mijlocul aşezării este una splendidă. Dacă veniţi dinspre Cisnădie, pe drumul care şerpuieşte printre livezile de meri, bazilica este parcă şi mai frumoasă. Indiferent de unde vi , călătorule, opreşte-te o clipă la una dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură medievală din Transilvania. De-a lungul veacurilor mulţi curioşi s-au strâns pe dealul Sf. Mihail pentru a admira munca primilor colonişti saşi aşezaţi aici.

De când datează monumentul? S-a scris destul de mult vis-a-vis de datarea bisericii din Cisnădioara, însă situaţia sa este, încă şi astăzi, învăluită în mister. Se crede că biserica exista deja la 1241, atunci când a avut loc marea invazie tătară în Transilvania, însă construcţia nu era nici pe departe finalizată, existând doar fundaţiile navelor. Cert este faptul că biserica a fost terminată şi abandonată câteva secole mai târziu.

Biserica din Cetate, odinioară purtând hramul Sf. Mihail, este o bazilică scurtă, cu trei nave, plănuită cu două turnuri în faţada de vest, executate numai în parte. Spre răsărit, biserica are un cor pătrat şi absidă semicirculară, iar în dreptul navelor laterale, câte o absidiolă (se pare că aceasta este singura bazilică care mai dispune de absidiole la capătul ambelor colaterale, de pe teritoriul sud-transilvănean). În peretele de S al corului se află o uşă preoţească zidită. Această uşă, care stă ascunsă de privirile vizitatorilor, este una deosebit de interesantă şi misterioasă (nu se cunoaşte data exactă când s-a renunţat la această intrare). Probabil că aparţine fazei iniţiale de construcţie, însă ar fi hazardată presupunerea de a fi datată cu siguranţă în această etapă. Tot în cor mai sunt vizibile şi urme de pictură murală, iar cruci de consacrare se păstrează în mai multe locuri din biserică. Încăperile de jos ale turnurilor au bolţi în cruce, iar accesul la etaje se face prin scări înglobate în grosimea zidului. Navele laterale au bolţi cilindrice, iar nava centrală prezintă şarpanta deschisă. Mai mult ca sigur că biserica beneficia de o boltă tăvănită, accesul în pod realizându-se prin intermediul scărilor pomenite anterior. Astăzi acoperişul poate fi admirat, la propriu, din interiorul bisericii. Nu mai există niciun fel de tavan care să separe cele două spaţii. Corul este boltit cu ogive şi absidiole cu semicalote. Zidăria este din piatră brută, excepţie făcând faţada apuseană, unde portalul relativ bogat profilat este încadrat de arcade oarbe.

Zidul din jurul bisericii, prevăzut cu un turn de poartă interior pe partea de S, a fost ridicat la începutul secolului XIII cu culoar de luptă şi creneluri. Culoarul de luptă permitea supravegherea zonei de la înălţime. Se pare însă că această fortificaţie a fost mai tot timpul ocolită de invadatori pentru simplul motiv că nu prezenta interes pentru aceştia. După cunoştinţele noastre nu s-au păstrat documente ori dovezi arheologice care să ateste una sau mai multe bătălii duse de către localnici pentru apărarea lor şi a bisericii. Turnul de poartă a căpătat amprenta timpurilor moderne, aflându-se în ruină. În curtea interioară mai există o fântână ce asigura necesarul de apă al comunităţii în caz de asediu prelungit. Pe partea de N a mai existat un turn plasat la câţiva metri în exteriorul zidului de incintă şi unit cu acesta printr-o punte mobilă.

În incintă se găsesc în mai multe locuri bolovani rotunzi, ce sunt menţionaţi încă din jurul anului 1850 ca fiind păstraţi pe galeria de luptă spre a fi prăvăliţi asupra asediatorilor. Conform tradiţiei orale, fiecare fecior trebuia să ducă, înainte de nuntă, un astfel de bolovan în cetate.

Însă piesa de rezistenţă a acestei biserici o constituie portalul apusean, de o frumuseţe rar întâlnită în spaţiul sud transilvănean, remarcându-se un element romanic unic: patru colonete cu fusuri cilindrice susţin capiteluri cubice; broderia atent sculptată se compune din spirale, panglici presărate cu bobiţe, palmete. Doar în anumite locuri printre decoraţiile elegante se mai identifică câte un chip sculptat. Se pare că portalul datează din a doua jumătate al secolului XIII de vreme ce se remarcă influenţa cisterciană prin prezenţa capitelului cu protomă.

Important de amintit este faptul că prepozitura din Sibiu a oferit această proprietate regelui ungar Andrei al II-lea, care, la rândul său, a cedat-o unuia dintre demnitarii săi, MagisterGocelinus. Acesta a dăruit-o, "pentru mântuirea sufletului său", călugărilor cistercieni (1223), care au păstrat-o până la desfiinţarea abaţiei cisterciene, în 1474.

Biserica de pe deal, sau Cetatea cum o numesc localnicii, a fost abandonată în secolul XV, când a fost construită biserica din centrul localităţii Cisnădioara, în sensul că aici nu se mai oficiau slujbe religioase. Probabil şi de aici provine austeritatea interiorului care a fost golit cu mult timp în urmă.