Prima mențiune documentară, care
dovedește existența Parohiei Chirpăr, datează din anul 1337.
Biserica evanghelică e construită la
începutul secolului al XIII-lea. Biserica, cu hramul Sfintei Fecioare, este o
bazilică romanică, din piatră, cu cor pătrat și absidă, iar navele laterale
închise dreptunghiular.
Turnul clopotniță a fost înglobat navei
centrale. În secolul al XIV-lea turnul va fi adosat, cu scop de apărare. Se
dărâmă colateralele din jurul turnului, arcadele se zidesc. Deschizăturile se
transformă în metereze, turnul capătă o galerie de apărare. În anul 1523 se
ridică în jurul curții bisericii – curtine, zid de apărare cu 4 turnuri de
apărare. Acestea, spre nord, cuprind o curte exterioară, ambele aproape
dreptunghiulare cu turnuri la colțurile cetății. Aceste fortificații se pot
data în primul sfert al veacului al XVI-lea. Astăzi mai stă în picioare doar un
turn de apărare la sud-vest. Acest turn
s-a dărâmat în luna august 1967 la restaurare.
Interiorul a fost refăcut în stil baroc.
Atât tavanul cât și ferestrele poartă refaceri târzii ale acestui stil. Este
posibil, ca tot în această perioadă să fi fost coborât și acoperișul navei
centrale, care acum se află la nivelul acoperișului corului.