profitshare

marți, 25 ianuarie 2011

Movile (Hundertbüchlen)


Cunoscut sub denumirea veche românească Hundrubbechiu, satul Movile, comuna Iacobeni este atestat scris în anul 1355 sub denumirea de Hundertpuch. De fapt, prima atestare documentară a unei parohii la Movile datează din 1206, aşezarea fiind numită „Villa Militum”, iar a doua din 1355, care pomeneşte de „Hundertpuchen” (în limba germană: o sută de movile). Atât denumirea românească cât şi cea germană derivă din formaţia terenului, amintind movilele între care este situată aşezarea. Comună liberă a „pământului crăiesc”, ea a fost întemeiată în secolul XII şi aparţinea scaunului de Cinc, posedând, probabil, înainte de năvălirea tătarilor din 1241, un edificiu sacral din lemn, cu o clopotniţă din piatră.

Biserica veche a fost construită în secolul XIII, ca bazilică, în stil romanic, cu turn pe partea de V. Din acest edificiu, ce purta hramul Sf. Mihail, se mai păstrează doar turnul şi pereţii navei. Portalul de V cu deschidere semicirculară nu este profilat. La începutul secolului XV, pe partea de E, peste cor este ridicat un masiv turn de apărare, iar biserica suferă modificări în stil gotic. Corul de la parterul turnului de E este boltit pe nervuri în stea, zidurile navei sunt înălţate cu 3 m, se montează ferestre gotice şi se bolteşte nava, tot pe nervuri în stea.

Fortificaţia este compusă din două incinte succesive. Prima incintă înconjoară biserica urmând un traiect curb pe partea de N şi E şi poligonal pe S şi V. Această incintă este întărită cu un turn de poartă pe V, la care s-a păstrat scripetele de manevrare a hersei, un turn al slăninilor pe N şi un turn masiv pe partea de S.

Despre clopotniţă se crede că ea ar proveni de la o biserică mai veche, judecând după fisura ce o desparte de zidul navei. Portalul semicircular însă nu poate fi invocat ca argument, deoarece nu se semnalează caractere romanice specifice. Planul navei şi al altarului dpreptunghiular prezintă oarecare asemănare cu cel din Boian.

La construcţia bisericii fortificate turnul a fost înălţat cu un nivel fără deschideri care adăposteşte mecanismul orologiului şi susţine coridorul de apărare scos în consolă pe bârne de lemn. Coridorul este complet îmbrăcat în scânduri, având câte trei ferestre mici de fiecare latură, adăpostind astăzi clopotele şi susţinând coiful în piramidă acoperit cu ţigle. Toate clopotele au fost instalate înainte Reformei – cel mare, de 500 kg, chiar înainte de 1400 – după inscripţia compusă din majuscule şi minuscule (după anul 1400 folosindu-se în inscripţiile clopotelor exclusiv minuscule): „O Rex Gloria Ihesu Christo Veni Cum Pace” (O rege al gloriei vino cu pace). O plachetă cu Iisus răstignit, încadrat de cele două Marii, este aplicată sub inscripţie. Clopotul mijlociu, de 250 kg, este datat 1496, având inscripţii în minuscule: „o rex gloriae veni cum pace”. Clopotul cel mic, de 150 kg, poartă inscripţia din minuscule: „sancte mihael ora pro nobis ad dominum - 1411” (Sfinte Mihail roagă-te Domnului pentru noi), - data fiind compusă din cifre arabe şi latine.

În 1475, la 14 decembrie, colegiul Cardinalilor acordă bisericii Sf. Mihail din Movile dreptul de a da indulgenţe pe o perioadă de 100 de zile. În 1499, la 24 decembrie, cardinalii Hieronimus, Laurentius şi alţii acordă, din nou parohiei din Movile, dreptul de a emite indulgenţe timp de 100 de zile, acelaşi drept fiind acordat şi capelei Sf. Valentin, de lângă comuna Movile. Din această capelă nu s-a păstrat numic, nici amplasamentul ei nu mai poate fi identificat. În schimb, în biserică se păstrează un panou din altarul Sf. Valentin, aflat odinioară în acestă capelă, panou care a servit după reformă ca uşă a „Turnului slăninii”. Foarte avariat, panoul conservă totuşi o scenă din viaţa Sf. Valentin, într-o pictură frumos realizată, caracteristică începutului de secol XVI. Cristelniţa sculptată din gresie, din păcate vopsită cu ulei, este o valoroasă piesă în stil gotic tardiv, datată 1584.

Biserica fortificată, construită pe la 1500, aminteşte de aceea din Brădeni, prin turnul dreptunghiular adosat peretelui de nord şi casa scărilor de plan rectangular, în exteriorul faţadei sudice. Prin turnul de est, înălţat deasupra corului cum le mai întâlnim la bisericile învecinate, Merghindeal, Dealul Frumos şi Veseud. Sala este acoperită cu o boltă în leagăn, cu penetraţii, îmbrăcată într-o reţea de nervuri din teracotă, dispuse în romburi, iar bolta corului cu penetraţii are nervurile dispuse mai liber şi neobişnuit. Ciudată apare amplasarea ferestrelor – mai ales pe faţada nordică – făcută la întâmplare şi asimetrică, nerespectând o înălţime a lor egală, trădând posibila înglobare a unei părţi dintr-o construcţie anterioară, în biserica actuală. Dispoziţia ferestrelor a fost impusă pe acestă latură şi de casa scărilor plasată în exterior, încât fereastra din est nu este centrată în luneta penetraţiei bolţii, ci deplasată, tăiată chiar de nervura respectivă. În afara portalului apusean, cu arhivoltă semicirculară, sala mai are o intrare din nord. În centrul laturii de nord este alipit un turn de apărare de plan dreptunghiular, având iniţial trei-patru caturi, acum depăşind înălţimea sălii. În parterul său se intra din sală, iar în nivelele superioare printr-o scară ce urca în grosimea zidului sălii în al doilea cat, azi dând acces în tribună, iar de la acest cat în sus, prin scări de lemn. Intrarea din sală în parterul turnului a fost închisă, deschizându-se una din exterior, pentru a se folosi încăperea ca „debara”. Existenţa acestor rămăşiţe ale turnului de flancare dovedeşte că biserica, iniţial, a fost construită în scopul apărării, ceea ce arată şi fântâna săpată în mijlocul sălii. În faţa laturii sudice s-a plasat casa scării, având intrarea din sală, dând în podul sălii şi de aicila al doilea cat al turnului de est, ridicat deasupra corului, ce poartă denumirea de „Turnul prunelor”, păstrându-se în el prunele uscate. Fără a se dubla pereţii corului, turnul a fost ridicat, poate chiar odată cu acesta.

Cele patru nivele ale lui au ziduri de un metru grosime, purtând iniţial şi un coridor de apărare de la care s-au păstrat găurile bârnelor de consolă, sub cornişa principală. Intreâarea în turn e situată în al doilea nivel, platforma dintre acesta şi primul nemaiexistând, cele două caturi formând o singură încăpere înaltă, prevăzută cu două rânduri de metereze. Al treilea nivel are, în peretele de est, un meterez acum zidit – încă o dovadă că acoperişul anterior al bisericii era mai scund, meterezul fiind azi mascat de acoperişul sălii. Al patrulea nivel are patru metereze situate în nişe mult evazate spre interior, acoperite cu un rând de bârne aşezate la acelaşi nivel. Capetele bârnelor ce susţineau platformele au fost protejate de lespezi. Coiful acestui turn, cu o siluetă foarte elegantă, se compune dintr-un trunchi de piramidă, frângerile de pantă ale caturilor principale uşurând trecerea de la forma pătrată la cea octogonală. Vârful ascuţit este aşezat pe o mică straşină ce depăşeşte suportul octogonal, încât coiful pare divizat în două segmente.

Un desen de Schlichting, de pe la mijlocul secolului XIX, prezintă acest turn în forma sa originală, cu un al patrulea nivel, scos în consolă, înconjurat la bază de gurile de turnare, patru pe fiecare latură, aşa cum s-au păstrat la turnul din nord. Acesta este clădit pe panta colinei, încât din exterior apare cu trei nivele, iar din curtea cetăţii se intră, la nivelul solului, în al doilea cat. Turnul de plan rectangular poartă, în sud şi nord, un acoperiş în şa cu pante oblice. Cu zidurile sale albe, se detaşaează cromatic de curtine. Din colţul lui nord-vestic porneşte zidul „Zwingerului”, înconjurând, într-o largă acoladă pe traseu poligonal neregulat, laturile de nord, vest şi sud ale cetăţii, pentru a se uni cu turnul din sud-est. Prin intrarea boltită a turnului pătrundeau căruţele pe un drum în pantă. Turnul devansat pe jumătate în faţa incintei interioare s-a păstrat pe acestă porţiune, cea construită în curtea cetăţii s-a dărâmat, intrarea fiind pe jumătate acoperită de pământ şi moloz.

În secolul XVI, pornind de pe turnul de S şi până pe turnul de N, ocolind pe la V vechea curtină, se mai construieşte un zid ce închide o a doua incintă.



miercuri, 19 ianuarie 2011

Netuş (Neidhausen, Neithausen)


Aflat în comuna Iacobeni, satul Netuş are ca an al primei atestări scrise: 1309 când se vorbeşte de un anume Jacobus plebanus de Sithus . Satul la fel ca mai toate aşezările întemeiate de către coloniştii saşi dispune de o biserică construită se pare în secolul XIV.
Această mică biserică săsească de sat este închinată Sfântului Nicolae şi este amintită pentru prima dată în anul 1448. În acest an, biserica obţine din partea a trei cardinali indulgenţe, valabile 100 de zile, acestea fiind mai apoi prelungite de către episcopil transilvănean Matthäus cu încă 40 de zile. Banii primiţi (destul de mulţi la număr, se pare), au fost construiţi pentru construirea bisericii. Rapoartele rezultate în urma măsurătorilor, precum şi forma ovală a curţii bisericii indică construcţia acesteia undeva în a doua jumătate a secolului XIII. În anul 1448 a început refacerea, în stil gotic a bisericii, precum şi fortificaţia împrejmuitoare. .
Concomitent, nava longitudinală a fost despărţită de altar printr-un zid puternic (posibil construit din lemn, însă mai probabil acesta era construit din piatră). Pentru a duce la bun sfârşit canoanele obţinute trebuia să se munceasă din greu. În secolul XVI a luat fiinţă o prelungire a navei longitudinale şi o înălţare a zidurilor curţii bisericii. Biserica-sală cu un acoperiş tavănit a obţinut acum o boltă reticulată, stelată. Atât altarul (corul), cât şi nava longitudinală şi-au păstrat lungimile (până în tavan) din vremea primei construcţii romanice de odinioară. Înălţimea turnului situat deasupra corului este de 22 m, egal cu lungimea navei centrale, una prelungită, posibil semn al construcţiei grăbite .
În lucrarea sa, Gustav Treiber face unele confuzii. Una dintre ele este aceea că turnul de apărare al bisericii nu are, aşa cum spune dânsul 5 caturi de apărare, ci doar 4, incluzând aici şi galeria de luptă folosită pentru apărarea bisericii.
Biserica veche, purtând hramul Sf. Nicolae (Skt. Nikolaus), a fost construită, după cum am spus mai sus în secolul XIV, ca biserică sală în stil gotic. Din această perioadă se mai păstrează în cor ancadramente de fereastră, o nişă sacramentară şi uşa zidită de pe latura de N.
În Netuş s-a fortificat biserica zidită către mijlocul veacului al XV-lea, corul îmbrăcându-se cu o cămaşă masivă care ascunde elevaţia veche, poligonală. Acest tun are patru etaje de zid, străbătute de metereze, iar deasupra un parapet de lemn. Nava a primit şi ea tot acum bolta cu nervuri, al cărei desen derivă din formele stelate de pe la 1500, mijlocind trecerea spre aspectul plasei combinată din paralelograme şi ronduri. În jurul bisericii se mai vede un turn dreptunghiular şi fragmente din incinta de odinioară, trasată după un plan poligonal, neregulat. În favoarea executării acestor lucrări s-au aprobat, desigur, scutirile de impozite înregistrate în socotelile Sighişoarei în cursul anilor 1505-1506. Altarul actual al bisericii, adăugat în capătul de vest al navei, e o construcţie recentă .
Pe pereţii corului se mai disting urme de pictură murală şi cruci de consacrare. Fragmente şi urme de picturi murale se mai semnalează în bisericile ev. din Şmig, Băgaci, Netuş şi în interiorul sacristiei bisericii ev. din Aţel, la etaj, în încăperea zidită .
La cumpăna secolelor XV-XVI au avut loc lucrări de fortificare a edificiului de cult.
În anii 1859-1860, turnul de vest este demolat şi înlocuit cu o construcţie poligonală. Din curtina poligonală, ce înconjura în trecut biserica, s-au mai păstrat doar câteva ruine vizibile la SE de biserică şi turnul de poartă de pe latura de S, cu şina pentru hersă .

miercuri, 12 ianuarie 2011

Roşia (Rothberg) - jud. Sibiu


Bazilica romanică din Roşia datează din primul sfert al secolului XIII, aşa cum rezultă, pe de o parte, din dispoziţia planimetrică – corpul bazilical împărţit în trei nave, cor pătrat şi absidă semicirculară, absidiole puţin pronunţate la capătul de est al colateralelor – pe de altă parte, din formele arhaice ale construcţiei masive. Din această etapă de construcţie s-au păstrat corul, arcul triumfal, pilaştrii ce despart nava centrală de colaterale, portalul de N şi ferestrele navei centrale. Spre deosebire de bolţile navei laterale, cele din nava principală datează din epoca barocă. Ea aparţine tipului de bazilică timpurie, fără turn de vest, mai mult lată decât lungă, aşa cum le întâlnim la Cisnădioara şi Vurpăr. Arhitectură originală s-a păstrat, în exterior, apropape intactă, pe laturi apărând parţial zidăria netencuită din piatră de râu şi gresie. Înscrisă într-un triunghi isoscel, faţada bazilicii este impresionantă prin monumentalitatea şi aspectul ei plastic. Silueta în trepte, caracteristică bazilicilor romanice din Transilvania, cu coama înaltă a acoperişului în două ape a navei centrale, aceea ceva mai joasă a corpului, până la semiconul acoperişului absidei alipit frontonului de est al corului, s-a păstrat în forma iniţială.

În interior, colateralele şi-au păstrat cele patru traveee cu bolţi în cruce, corul poartă încă vechea sa boltă în cruce fără nervuri, pe când tavanul plat al navei centrale a fost înlocuit, în 1887, printr-o boltă în stil baroc, susţinută de pilaştrii ce s-au alipit vechilor pile de secţiune pătrată în intenţia consolidării acestora. La capătul de vest al navei centrale s-a ridicat o tribună pentru orgă, aşezată pe trei travee boltite în cruce, desfăşurate între ultimele travee ale colateralelor.

Micul portic, alipit ulterior faţadei, produce un plăcut efect pictural prin armonia dintre nuanţa sa pastelată şi fondul brun-roşcat al peretelui de piatră. Sacristia zidită din cărămidă s-a alăturat, după Reformă, peretelui nordic al corului. Dintre modificările survenite în secolul XV şi XVI face parte şi adosarea contrafoturilor la pereţii laterali. În registrele „Provinciei Sibiene” pe anul 1509 este înscris un ajutor acordat comunei Roşia constând în pulbere şi plumb, dar şi în var, pentru construcţii la biserică, nespecificate însă. Sarcina clopotniţei o îndeplineşte un turn gros de apărare, aşezat în sud-vestul bisericii, de secţiune pătrată, cu latura de 8 m, nu prea înalt, însă probabil înconjurat de o galerie de paiantă înainte de 11 iulie 1631 dată când, împreună cu întregul sat, turnul a căzut pradă unui incendiu care a topit şi clopotele. Intrarea în turn se află la înălţimea catului al doilea şi era accesibilă doar printr-o scară mobilă. Turnul a aparţinut probabil unei familii de greavi stabilită la Roşia în secolul XIV şi XV, servind iniţial drept donjon. Membrii ai acestei familii au ocupat adesea înalte demnităţi, precum greavul Petrus, fiul lui Lurentius, care în 1456 a fost comitele Sibiului, totodată jude regesc al scaunelor din Nocrich şi Miercurea, iar în 1465 primar al Sibiului.