Merghindeal (Mergeln)

Anul primei atestări scrise al acestei comune este 1336 când este numit în documentele vremii Comes Petrus de Merghindhal.

Bazilica romanică cu trei nave, fortificată în secolul XV, este cu circa 100 de ani anterioară acestui document. Biserica luterană a fost construită în secolul XIII, ca o bazilică romanică cu clopotniţă spre V. Navele laterale au fost boltite în cruce, în timp ce navei centrale i s-au făcut un tavan. Între navele laterale şi nava centrală se deschid arcade romanice sprijinite pe masive pile de zidărie de plan rectangular. Arcul triumfal păstrează profilatura romanică şi părţi ale portalurilor de N şi de S, având aceleaşi trăsături stilistice.

La Merghindeal, în jur de 1260 se construieşte o bazilică trinavată cu turn-clopotniţă dotat şi cu o tribună spre nava centrală pentru comite, lucru probat şi documentar. Cunoscută fiind cererea din 1291 a regelui Andrei III de a se dărâmă fortificaţiile bisericilor, nu este exclus ca asemenea turnuri să fi avut şi un rol în apărare, mai puţin ca locuri de refugiu poate, dar sigur folosite ca punct de observaţie. Totuşi, funcţia de loc de refugiu nu trebuie cu totul exclusă, cererea regelui putând fi interpretată şi ca un act de autoritate îndreptant împotriva tendinţelor de independenţă ale nobilimii feudale care ar fi putut folosi aceste turnuri împotriva autorităţii centrale, conferindu-i funcţii similare donjoanelor.

În forma originală s-au păstrat cele cinci perechi de arcade semicirculare, cu mici diferenţe dimensionale, susţinute de patru perechi de stâlpi liberi şi două perechi de stâlpi angajaţi ce separă cele trei nave. Stâlpii de secţiune pătrată, cu aspect arhaic în masivitatea lor, se înalţă de pe pardoseală, fără socluri, fără cornişe. Pe latura nordică, nava centrală şi-a păstrat micile ferestre romanice din partea superioară a peretelui, pentru că pe această latură, expusă interperiilor, panta acoperişului în şa a navei centrale a fost prelungită şi peste colaterală – ca la bazilica din Toarcla, - pe când în partea sudică s-a păstrat forma bazilicală, colaterala menţinându-şi acoperişul în pupitru. În schimb, s-au mărit ferestrele navei centrale în arc frânt, fără să fie ornamentate. În 1803, tavanul plat al navei centrale, din stucatură, a înlocuit pe cel original din bârne, respectându-se însă înălţimea iniţială.

Corul uşor dreptunghiular este separat de nava centrală printr-un arc triumfal romanic, semicircular, purtând, la naşterile arcului, cornişe din cel mai vechi tip întâlnit la bazilicile romanice ale secolului XIII, formate din placă, cavetă şi sfert de baghetă cilindrică. Bolta în cruce fără nervuri, păstrată intactă, este delimitată spre est de un al doilea arc semicircular, prevăzut cu aceleaşi cornişe, ce se deschidea, desigur, către o absidă semicirculară decroşată. Azi, corul este închis spre est de un perete drept, absida fiind înlăturată în secolul XV, când s-a construit deasupra corului un turn de apărare la fel de înalt şi puternic ca şi clopotniţa din vest. Pentru a putea suprapune un asemenea turn a fost necesară dublarea pereţilor corului, cu sacrificarea absidei. Bazilica din Mergindeal, ca multe bazilici din secolul XIII, posedă portaluri în colaterale aşezate în ax de simetrie. Cel nordic şi-a păstrat arhivolta romanică semicirculară, separată de usciorii nearticulaţi prin cornişe de tipul amintit mai sus. Un mic portic, fără stil definit, a fost construit în secolul XVIII în faţa acestui portal. Cel principal, situat pe latura apuseană a clopotniţei, a fost anulat la fortificare, când s-a dublat peretele apusean al clopotniţei, sprijinită de două contraforturi masive în trei retrageri. Primul istoric care s-a ocupat de bazilica din Merghindeal, Halávats Gyula, emitea părerea că turnul de vest ar fi fost adăugat unei bazilici fără turn în scopul fortificării sale. Această ipoteză a fost combătută în 1933 de inginerul Walter Horwath (în Siebenbűrgisch-sächsische Kirchenburgen) cu argumentul că nici un turn de apărare n-a fost prevăzut cu o tribună ce se deschide în al doilea nivel într-o largă arcadă spre nava centrală – tribuna boltită, ca şi porticul din parterul turnului, fiind caracteristice clopotniţelor romanice din a doua jumătate a secolului XIII, pe toată întinderea „pământului crăiesc” din zona Sebeşului, până în est la Drăguşeni.

La începutul secolului XVI se produc modificări ale edificiului, legate de amenajarea defensivă a ansamblului. Astfel, peste corul romanic se ridică un turn cu patru etaje, iar turnului clopotniţă i se adugă o galerie de luptă din lemn, scoasă în exterior pe bârne în consolă. Cu acelaşi prilej, pe partea de V a turnului clopotniţă se ridică doi masivi contraforţi pe colţuri şi se îngroaşă paramentul de V al turnului.

În turn se păstrează trei clopote, dintre care clopotul cel mare pare să fie databil din secolul XV şi poartă o inscripţie cu majuscule. (“O REX GLORIE VENI CUM PACE”).

La una din renovările efectuate în secolul XVIII, bolţile originale în cruce ale colateralelor au fost înlocuite cu bolţi baroce, ale căror calote se sprijină pe arcuri doblou. Acest tip de biserică fortificată cu turn ridicat deasupra corului, la fel de înalt şi puternic ca şi clopotniţa de vest, îl întâlnim şi în comunele învecinate, la bazilicile romanice din Dealul Frumos şi Veseud, la biserica-sală de la Movile. La Bruiu s-a demolat turnul de est al bazilicii, iar la Netuş – clopotniţa din vest.

Planul dreptunghiular al incintei o datează la începutul secolului XVI. Dintre cele două turnuri de est, aşezate oblic pe colţurile retezate ale careului, s-a păstrat cel de pe latura sudică, - un turn devansat, cu două nivele, acoperit în pupitru, prevăzut cu metereze dintre care trei se deschid în fruntea înaltă a turnului, sub panta acoperişului.