Nocrich - (Leschkirch)

Localitatea Nocrich este situată în partea de nord a teritoriului administrativ al comunei, pe drumul judeţean Sibiu-Agnita-Sighişoara. Terenul ocupat de vatră este o zonă plană cuprinsă între dealurile din vest şi nord vest şi valea Hârtibaciului la o altitudine de cca. 450 m. Biserica cetate din piaţa centrală a dat denumirea localităţii (“Nogrech”-Nocrich - Biserică nouă). Denumirea germană de Leschkirch - biserică din stuf, trimite la vegetaţia tipică de altădată a zonei.

Ceea ce deosebeşte localitatea Nocrich de restul aşezărilor din zonă este faptul că aici s-a păstrat până azi o parte a substanţei arhitecturale a secolelor XVIII şi XIX: sunt construcţii ample ridicate complet din cărămidă sau din piatră şi cărămidă, cu acoperiş mansardă în patru sau în două ape cu frontonul teşit, tribut adus stilului baroc provincial de la sfârşitul secolului XVIII. Fenomenul îşi are explicaţia în evoluţia istorică a localităţii, Nocrichul fiind vreme de secole reşedinţa Scaunului cu acelaşi nume (unitate administrativ teritorială din evul mediu), unul din cele 7 Scaune săşeşti din sudul Transilvaniei. Aici îşi aveau reşedinţa: judele regal, judecătorul Scaunului, 4 asesori, notarul, secretarul şi chirurgul Scaunului. Prezenţa acestor funcţionari deosebiţi, de provenienţă nobiliară a influenţat şi arhitectura din comună. Normal că şi din punct de bedere financiar lucrurile stau mai bine în cazul acestei aşezări ceea ce duce la construirea unei biserici.

Comuna Nocrich este cunoscută sub denumirea veche românească ca şi Gara Petre Luciu. Anul primei atestări scrise al acestei aşezări 1263; acum Ştefan cel Tânăr donează lui Jula, fiul banului Ladislau, „terras udvanicorum nostrorum in Transiluanis partibus existentes legitimis suis incolis carentes Wiz, Munora, Hassach, Nocrech et alias ad dictos udvornicos nostros”.

În secolul XIII se construieşte o bazilică romanică alcătuită din trei nave dotată cu turn pe partea vestică. Biserica veche cu hramul Sf. Ladislaus a fost edificată în secolul XIII, ca bazilică romanică. În anul 1374 este pentru prima dată atestată denumirea de “Leschkirch” (biserica din stuf).

Edificiul romanic a fost demolat la începutul secolului XIX, deşi noua construcţie s-a ridicat la sud de vechea biserică, între anii 1803-1806. Probabil că un timp cele două edificii au coexistat.

Noua biserică, orientată N-S, a fost construită de către zidarul Josef Pfeiffer şi dulgherul Johann Georg Rastel din Turnişor, contra sumei de 8950 fl. Din care 1000 fl. au fost donaţi de baronul Brukenthal. Strana familiei baronului se mai păstrează încă în cor.

Zidul de incintă, construit în secolul XV în jurul bisericii romanice, delimita un perimetru pentagonal neregulat, şi a fost întărit cu turnuri în fiecare colţ: turnul slăninilor în NV, turnul turcului în V, un turn semicircular în N, turnul şcolii în NE şi un turn de poartă în SE.

În 1494 Nocrichul primeşte 10 guldeni din partea cetăţii Sibiului pentru construcţia bisericii. În anii 1507 şi 1509 Nocrichul primeşte sprijin pentru construcţia bisericii, iar în 1799 pentru renovarea bisericii şi renovarea turnului clopotniţă se organizează în împrejurimi o colectă pentru construcţia noii biserici.

În 1800 se ia hotărârea pentru a începe lucrările la o nouă biserică. Inginerului Karl Steinbach din Făgăraş este cel care va concepe un plan de construcţie şi va evalua totodată costurile pe care le va implica construirea acesteia. Între anii 1803-1806 prin zidarii Joseph Pheiffer şi Zimmermann Johann Georg Rastel din Turnişor, la sud de biserica veche se construieşte biserica nouă orientată nord-sud. Interiorul bisericii măsoară 20x12 m. Două dintre nave sunt acoperite cu bolte stelate, iar a treia navă de asemenea, formează corul, care se închide cu o absidă de formă semicirculară.

În stânga şi în dreapta corului sunt amplasate locuri speciale pentru clerici. În 1831, în partea de sud a bisericii se construieşte un pridvor. Turnul-clopotniţă este construit în acelaşi timp cu biserica (1803-1806).

---