Ca "terra Borothnik", localitatea este pomenită pentru prima dată în actul de danie al magistrului Gocelinus, prin care acesta dăruieşte Cisnădioara, proprietatea sa, care aparţinuse Prepoziturei din Sibiu, abaţiei din Cârţa. În schimbul Cisnădioarei, regele Andrei II a oferit prepoziturei Sibiului comuna aservită Borothnik, aceasta chemându-se de atunci Probsdorf (Satul Prepoziturii). Aşa cum se deduce şi din vechea denumire, care vine din vocabula slavă "brod" - ce înseamnă loc de trecere (peste râul Hârtibaciu) - comuna era situată iniţial mai aproape de pârâu, lângă şosea.
Prima sa biserică se afla dincolo de Hârtibaciu, către nord. În 1867 s-au scos la lumină fundamentele vechii biserici, dar cum pietrele ei au fost mereu folosite pentru repararea drumului, azi n-a mai rămas nici o urmă din ele. Comuna este situată la sud de Hârtibaciu, locul fiind pomenit, într-un protocol de diviziune din 1723, la "Vechiul sat". O parcelă în apropierea lui este numită: "o curte în Vechiul sat".
Din numărul mic al gospodăriilor rezultă că Stejerişul a fost mereu o comună mică, săracă, care a rămas în urma comunelor săseşti din Valea Hârtibaciului. Frecventele inundaţii ale pârâului au dus la mutarea satului într-un loc mai îndepărtat de Hârtibaciu, iar în lipsa mijloacelor materiale, mica biserică-sală, cu cor poligonal şi navă dreptunghilară, a fost ridicată abia în secolul XIV, în mijlocul satului. Din această biserică s-au păstrat doar pereţii longitudinală ai sălii.
La fortificarea ei, pe la 1500, s-a construit, la capătul vestic unul dintre acele masive turnuri de piatră, un donjon, care s-au înălţat tot pe atunci şi în satele învecinate - Ruja, Iacobeni, Netuş, Movile, Noiştat şi, mai spre est, în Bărcut şi Homorod. Parterul turnului forma un portic în faţa intrării bisericii, cu portal pe latura apuseană. În catul inferior al turnului s-a aflat o fântână, alimentată de o vână de apă. În al doilea cat, s-a putut intra doar printr-o deschidere practicată în peretele de apus al sălii, cu ajutorul unor scări mobile. Din această încăpere fără ferestre, boltită cu piatră, urcă o galerie cu scări de piatră în grosimea zidului răsăritean, întorcând colţul, spre catul al treilea acoperit cu platformă din bârne care, ca şi celelalte caturi superioare, este prevăzut cu metereze înguste. Scări de lemn urcă mai sus, spre catul al patrulea, purtând o boltă din cărămidă. De aceea urcarea spre catul al cincelea iar prin grosimea zidului de est. O scară din lemn duce, şi mai sus, în coridorul de apărare cu parapet de scânduri, unde odinioară s-au aflat clopotele.
Când turnul s-a înclinat spre sud, probabil, datorită, vânei de apă ce trece sub el, clopotele grele au fost mutate în turnul de apărare din nord-estul bisericii, iar catul inferior al donjonului a fost complet umplut cu piatră şi pământ, portalul apusean fiind înlocuit cu o intrare deschisă pe latura sudică a sălii. La fortificarea bisericii s-a construit sub tavanul de lemn o boltă gotică din cărămizi, plasată foarte jos, înălţându-se pereţii longitudinali prevăzuţi cu metereze şi astfel s-a creat un cat de apărare deasupra navei şi corului, care a mai fost supraetajat cu un coridor de apărare cu balustradă de paiantă. Parapetul devansat se sprijină pe console de lemn şi pe contraforturile ce înconjoară biserica.
În 1860-1861, biserica a fost pentru a treia oară modificată, bolta gotică ameninţând să cedeze. În locul ei, sala a primit un tavan cu stucatură, iar corul a fost demolat, sala prelungindu-se mult spre est, ceea ce se observă la al doilea contrafort din est care nu cade perpendicular pe zidul sălii, ci oblic, întrucât el forma colţul corului dărâmat. Noul cor este închis, spre est, cu un perete drept, iar coridorul de apărare a fost refăcut şi peste partea nou construită, deşi nu mai servea unui scop defensiv. Pe la 1500, odată cu fortificarea bisericii, s-a ridicat şi incinta în jurul acesteia, în formă poligonală neregulată, ea fiind dublată ulterior, cu excepţia laturii sudice.
În 1860, incinta interioară a fost demolată la reconstrucţia bisericii, materialul de construcţie fiind folosit la mărirea bisericii. Ca urmare, turnul nord-estic care făcea parte din incinta interioară, stă azi complet izolat, la numai un metru distanţă de biserică. Turnul cu trei caturi, de plan pătrat, este prevăzut cu metereze pe toate laturile înafara celei de vest, îndreptată către biserică. Cele două caturi superioare puteau fi locuite, iar în coridorul de apărare de deasupra lor astăzi se află clopotele. Intrarea de pe latura apuseană era prevăzută cu o hersă, ale cărei lagăre de glisare s-au conservat, deasupra intrării înălţându-se un turnuleţ îngust din care se mânuia hersa.
În 1904 se vinde materialul de construcţie alocat pentru construirea bisericii. Noua biserică este construită sub forma unei biserici-sală cu clopotniţa situată în partea de nord-est. Interiorul bisericii este decorat cu elemente neo-romanice şi neo-gotice, iar în 1906 biserica este sfinţită. Biserica reformată din zilele noastre are forma unei biserici-sală cu un cor de formă poligonală. Ea a fost construită anterior în stil romanic, din a cărei parte apuseană s-au mai păstrat elemente ca îngustul turn din partea de vest, care este susţinut în interiorul bisericii de doi piloni masivi.
Daca nu era ,,Ambasada Austriaca ,,Stejarisul era pe nicaieri au noroc cu Austriecii, ca au dezvoltat cat de putin satul si sunt cunoscuti prin ,,produsele exportate,,si au angajat cat de putini oameni din sat , destepti si de treaba pentru ca cei mai multi sunt romi si nu sunt oameni de treaba si fac satul numai de rusine
RăspundețiȘtergereArtrebui ca cei din Stejaris sa se mandreasca cu ceea ce a facut ,,Ambasada Austriaca,, si sa ii respecte ca nu oricine din necunoscut te face cunoscut si vine din tari straine sa te faca cunoscut in Tara Ta si chir oamenii acestia de la ,,Ambasada ,, muncesc foarte mult si ar trebui sa le dea si ei o mana de ajutor pentru ca acea mana o sa fie rasplatita pentru ca strainul daca il ajuti nu vrea pe nimic