Veseud (g. Zied)

Localitatea Veseud este înconjurată de dealuri, aflându-se la aproximativ 6 km distanță față de orașul Agnita. Din punct de vedere administrativ ea aparține comunei Bruiu.

Biserica parohială a fost inițial ridicată ca o bazilică romanică. De la biserica veche s-au păstrat până astăzi corul îngust cu un arc de triumf semicircular. Deasupra corului a fost ridicată o boltă în cruce. 

În jurul anului 1500 biserica a fost reclădită și fortificată în scopuri defensive. Absida corului este demolată, astfel încât corul primește o închidere dreptunghiulară. Deasupra corului este construit un turn puternic de apărare cu un coridor și metereze. Pe partea de apus se ridică un turn de apărare care este unit cu corpul bisericii printr-o clădire fortificată în formă de coridor boltit. Toată această clădire a fost înconjurată de o curtină înzestrată cu mai multe turnuri. Aceste turnuri au fost însă demolate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Numai pe partea sudică s-a păstrat până astăzi o parte a zidului înconjurător. 

Cetatea Câlnic (g. Kelling)

Cetatea din Câlnic datează din a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Ea a fost fondată de conții de Kelling (numele german al Câlnicului), care sunt amintiți în documente prima dată în anul 1269.Cea mai veche parte a cetății este masivul donjon numit “Siegfried”. La început avea destinația de turn de locuință, cu un cămin al cărui amplasament se poate vedea și azi. În anul 1430 conții de Kelling au vândut cetatea lor din Câlnic comunei. În anul 1438 cetatea a trebuit să facă față invaziei turcilor sub sultanul Murad, dar populația localnică s-a descurajat și la sfatul preotului său Lauretius au predat-o turcilor fără luptă. După retragerea turcilor cetatea a fost întregită prin construcții noi.

Biserica de la Câlnic este una mare. Nava are o lățime de 9,35 m, iar absida 7,40 m. Acestea sunt dimensiuni are depășesc mărimea normală a bisericilor săsești din satele din Ardeal. După analiza dimensiunilor bisericii se poate ajunge la concluzia că în Câlnic avem de-a face cu o comunitate mare a cărei necesități de ordin religios determină și construirea unui asemenea edificiu.

Alma Vii (g. Almen)

Biserica a fost construită la începutul secolului al XIV-lea, datare susținută de arcul de triumf, aproape semicircular, realizat din gresie. Unii cercetători consideră că biserica inițială era construită în stilul romanic. Acest fapt se bazează pe o informație conform căreia, în anul 1289, este atestată în Alma Vii prezența unui preot. La începutul secolului al XVI-lea, biserica gotică de tip sală, fără turn, de mici dimensiuni, se fortifică; astfel, corul este supraînălțat pentru amenajarea unui nivel de apărare cu guri de aruncare de tip mușiculiu și cu metereze. Totodată corul este sprijinit de contraforți puternici. 

În secolul  al XIX-lea, bolțile gotice ale corului și sălii sunt înlocuite cu un tavan plat în cor și cu o boltă a vela în navă. Tot atunci, pe peretele de nord și pe cel din vest, se montează tribunele din lemn. Altarul (format din 4 coloane corintice și o arhitravă cu forma unui arc), cristelnița și amvonul sunt de factură clasicistă. 

Fortificația bisericii. La sfârșitul secolului al XV-lea, biserica a fost înconjurată cu o curtină prevăzută cu patru turnuri, amplasate în cele patru puncte cardinale. Turnurile dinspre nord și vest sunt de dimensiuni mai mici; în cel din vest se află o fântână alimentată de o conductă ce capta apa de pe dealul învecinat, care a fost astupată nu demult. Turnurile din sud și est sunt mai înalte și au ultimul nivel fortificat; cel din est este turnul de poartă, cu intrarea astăzi zidită.

Cașolt (g. Kastenholz)

Anul primei atestări scrise pentru aşezarea de la Caşolţ este 1302, când este amintită Plebania beatae Mariae virginis de Castenholz.

Biserica medievală, pomenită pentru prima oară în anul 1302 ca purtând hramul Sf. Maria, a fost construită pe dealul de deasupra actualei biserici luterane (construită în 1809. Vechea biserică a fost construită pe un pinten de deal, chiar deasupra bisericii de astăzi. În 1302 este prima dată pomenită în documentele vremii şi era subordonată bisericii evangheilice “Sf. Maria” din Sibiu.

Construcţia în ruină a fost vizibilă până în anul 1916, cu urme ale unei fortificaţii împrejmuitoare.  În timpul luptelor din primul război mondial şi aceste ruine au fost complet distruse, iar la reforma agrară, terenul a intrat în proprietatea unui localnic, ce a vândut piatra ca material de construcţie.

Între anii 1805-1809 la baza dealului unde se afla biserica veche s-a construit biserica nouă. Aceasta este o biserică sală cu ferestre semicirculare, terminată cu un cor închis cu o absidă semicirculară. Nava se încheie cu o arcadă semicirculară, deasupra căreia sunt poziţionate aceleaşi bolţi stelate, întâlnite la mai toate construcţiile de acest gen, interesant fiind corul care posedă şi el o astfel de boltă.

Decorul interior este unul clasic. Nava posedă de asemenea şi colonete dispuse pe trei rânduri, care o susţin. În partea vestică a bisericii se află turnul clopotniţă, construit odată cu biserica şi care are o înălţime de 38 de m. 

Vurpăr (g. Burgberg)

Biserica veche a fost construită în prima jumătate a secolului XIII, ca bazilică romanică scurtă cu trei nave, cu cor dreptunghiular, absidă centrală şi absidiole în partea de E a colateralelor. Gustav Treiber, însă, datează această bazilică undeva la sfârşitul secolului XII, datare care îmi pare puţin forţată, având în vedere condiţiile pe care le-au regăsit coloniştii saşi veniţi aici, dar şi alte considerente regăsite, de altfel, în această lucrare. Din punctul de vedere al planului şi acest monument se prezintă ca o bazilică scurtă, iniţial având trei nave, cor amplu urmat de absida centrală, precum şi două absidiole secundare. În prezent planul i-a fost modificat prin construirea unui turn decroşat faţă de vestul navei, iar absida a fost înlăturată şi înlocuită cu un altar poligonal. Ulterior în sudul corului s-a construit o sacristie.

Nou (g. Neudorf, Noenderf)

Satul Nou se află în judeţul Sibiu, la o distanţă de 20 de kilometri de municipiul Sibiu. Din punct de vedere administrativ, Nou aparţine comunei Roşia care mai are în componenţă şi satele Caşolţ, Cornăţel, Daia şi Nucet.

Anul primei atestări scrise a unei aşezări existente pe locul actual al satului Nou este 1332, când este amintit un anume Johannes de Novavilla…ecclesie plebanus. În 1349 greavii Ştefan şi Christian din Nou apar ca reprezentanţi ai Scaunului din Sibiu. În 1380 Nou apare ca o comună liberă a Scaunului din Sibiu. În 1430 Nou este o localitate care aparţine de Capitlulul sibian. În 1456, Nou este incediat de trupele muntene ale lui Vlad Ţepeş. În 1468 în Nou existau 65 de case, pentru ca, în 1488, în Nou să existe 44 de gospodării, 2 păstori, 2 săraci şi un învăţător. În 1536 apar menţionate în Nou 59 de gospodării, iar în 1572 comuna număra 95 de gospodării. În 1561 este menţionat un process între Nou şi Daia.

Miercurea Sibiului (g. Reismuert, Reussmarkt)

În nordul unei pieţe spaţioase a fost ridicată cetatea bisericească în mijlocul căreia se află bazilica romanică cu trei nave şi un turn de vest zvelt din secolul al XIII-lea. Biserica şi incinta pe plan oval au fost transformate în secolul al XV-lea. Biserica are un acoperiş în două ape, care se sprijină pe zidurile supraînălţate ale colateralelor. Prin aceasta turnul este inclus parţial în acoperiş.

Biserica fortificată din Miercurea Sibiului nu se evidenţiază prin monumentalitate, dimensiunile acesteia încadrând edificiul în categoria celor medii din sudul Transilvaniei. Turnul (clopotniţă) este unul scund, cu un rol, se pare, minor, în procesul de apărare a bisericii. Tindem să credem că localnicii au pus preţ pe fortificarea bisericii cu ziduri cât mai groase, construite dintr-un amestec de piatră şi cărămidă. Bineînţeles că unele părţi ale fortificaţiei sunt rămăşiţe ale unor refaceri ulterioare. Aici, la fel ca la Prejmer ori Hărman, erau andosate la zidul de incintă cămăruţe care, pe timp de război erau folosite ca şi loc de refugiu pentru locuitori iar, pe timp de pace, ca şi spaţii de depozitare.