Roşia (Rothberg) - jud. Sibiu

Bazilica romanică din Roşia datează din primul sfert al secolului XIII, aşa cum rezultă, pe de o parte, din dispoziţia planimetrică – corpul bazilical împărţit în trei nave, cor pătrat şi absidă semicirculară, absidiole puţin pronunţate la capătul de est al colateralelor – pe de altă parte, din formele arhaice ale construcţiei masive. Din această etapă de construcţie s-au păstrat corul, arcul triumfal, pilaştrii ce despart nava centrală de colaterale, portalul de N şi ferestrele navei centrale. Spre deosebire de bolţile navei laterale, cele din nava principală datează din epoca barocă. Ea aparţine tipului de bazilică timpurie, fără turn de vest, mai mult lată decât lungă, aşa cum le întâlnim la Cisnădioara şi Vurpăr. Arhitectură originală s-a păstrat, în exterior, apropape intactă, pe laturi apărând parţial zidăria netencuită din piatră de râu şi gresie. Înscrisă într-un triunghi isoscel, faţada bazilicii este impresionantă prin monumentalitatea şi aspectul ei plastic. Silueta în trepte, caracteristică bazilicilor romanice din Transilvania, cu coama înaltă a acoperişului în două ape a navei centrale, aceea ceva mai joasă a corpului, până la semiconul acoperişului absidei alipit frontonului de est al corului, s-a păstrat în forma iniţială.

În interior, colateralele şi-au păstrat cele patru traveee cu bolţi în cruce, corul poartă încă vechea sa boltă în cruce fără nervuri, pe când tavanul plat al navei centrale a fost înlocuit, în 1887, printr-o boltă în stil baroc, susţinută de pilaştrii ce s-au alipit vechilor pile de secţiune pătrată în intenţia consolidării acestora. La capătul de vest al navei centrale s-a ridicat o tribună pentru orgă, aşezată pe trei travee boltite în cruce, desfăşurate între ultimele travee ale colateralelor.

Micul portic, alipit ulterior faţadei, produce un plăcut efect pictural prin armonia dintre nuanţa sa pastelată şi fondul brun-roşcat al peretelui de piatră. Sacristia zidită din cărămidă s-a alăturat, după Reformă, peretelui nordic al corului. Dintre modificările survenite în secolul XV şi XVI face parte şi adosarea contrafoturilor la pereţii laterali. În registrele „Provinciei Sibiene” pe anul 1509 este înscris un ajutor acordat comunei Roşia constând în pulbere şi plumb, dar şi în var, pentru construcţii la biserică, nespecificate însă. Sarcina clopotniţei o îndeplineşte un turn gros de apărare, aşezat în sud-vestul bisericii, de secţiune pătrată, cu latura de 8 m, nu prea înalt, însă probabil înconjurat de o galerie de paiantă înainte de 11 iulie 1631 dată când, împreună cu întregul sat, turnul a căzut pradă unui incendiu care a topit şi clopotele. Intrarea în turn se află la înălţimea catului al doilea şi era accesibilă doar printr-o scară mobilă. Turnul a aparţinut probabil unei familii de greavi stabilită la Roşia în secolul XIV şi XV, servind iniţial drept donjon. Membrii ai acestei familii au ocupat adesea înalte demnităţi, precum greavul Petrus, fiul lui Lurentius, care în 1456 a fost comitele Sibiului, totodată jude regesc al scaunelor din Nocrich şi Miercurea, iar în 1465 primar al Sibiului.