| |
Cu denumirea veche românească Iacăşdorf, comuna Iacobeni de astăzi, este atestată pentru prima dată documentar în anul 1309. Printre preoţii Capitlului de Kosd care – împreună cu alte decanate săseşti – au intentat în 1309 un proces episcopului de Alba Iulia împotriva „zeciuielii” excesive, se numără şi Nikolaus de Iakobsdorf, aceasta fiind prima atestare documentară a comunei. Pe la 1500, Iacobeni figurează într-un registru al Scaunului de Cinc cu 75 de gospodării, o moară, o şcoală, trei săraci şi două curţi părăsite. Deci, când s-a construit biserica-cetate, aşezarea avea o populaţie mai numeroasă decât a satelor din acea vreme, a căror medie era de 40 de gospodării. Întrucât întemeierea satului aparţine începutului de secol XII, biserica-sală gotică, construită din piatră pe la începutul secolului XIV, a avut desigur o predecesoare, distrusă probabil de tătari în 1241.
Biserica ev. din Iacobeni pare a fi o construcţie unitară. Se compune din clopotniţă în vest, navă, cor pentagonal şi sacristie încălecată de un turn. Bolţile corului ar putea fi încă cele iniţiale, dar bolta navei, cilindrică şi cu penetraţii, cu décor în stucatură, e mult mai recentă. Reduitul de deasupra bisericii e identic cu cele din aceeaşi zonă a Transilvaniei. În jur se mai păstrează o incintă ovală cu un bastion pătrat prevăzut, la fel ca şi clopotniţa şi turnul sacristiei, cu un parapet de lemn.
Biserica de tip sală, construită în stil gotic, sprijinită de contraforţi şi având cor poligonal datează din secolul XIV. Arcul triumfal este gotic, iar bolta în reţea a navei, realizată în maniera goticului târziu, datează din secolul XV. Nu este clar dacă masivul turn de pe partea de V a bisericii a fost adăugat în secolul XV sau dacă este un donjon mai vechi, pe care se lipeşte biserica. Turnul este boltit la parter şi la primul nivel, iar accesul între aceste etaje se face printr-o scară-tunel, înglobată în grosimea zidului. Cu certitudine, din jurul anului 1500 datează ultimul nivel, cu galeria de luptă din lemn, scoasă în exterior pe bârne în consolă. De altfel, în această perioadă întregul edificiu este fortificat.
Deasupra sacristiei se ridică un turn cu cinci etaje, iar deasupra navei şi a corului se ridică un etaj de apărare scos în exterior şi sprijinit pe arce de cărămidă, aşezate pe vechii contraforţi. În spatele arcelor se deschid guri de smoală, iar deasupra, ambrazuri de tragere. Incinta poligonală datând de la sfârşitul secolului XV, este prevăzută cu două turnuri exterioare în colţurile de SV şi SE, un turn de acces protejat cu hersă pe latura de N şi o clădire-bastion, destinată şi păstrării proviziilor, în colţul de NV. În faţa turnului de poartă, pe partea de N, a existat o incintă secundară. Proporţiile planului bisericii a determinat la fel construirea unei curţi interioare (de formă ovală) existentă şi astăzi. De la această biserică, proiectată ca bazilică romanică în a doua jumătate a secolului XIII, s-au menţinut fundaţiile corului, sacristiei, a navei centrale şi a turnului de vest. Invaziile turcilor din sec XV au forţat apărarea bisericii pe o colină, iar curtea bisericii este acum protejată printr-un zid-inel, trei turnuri, dar şi un al patrulea turn deasupra porţii, precum şi unele camere de locuinţă ori de păstrat provizii pentru populaţie. În locul tavanului navei centrale a luat fiinţă o boltă reticulată, adâncită, specifică goticului târziu.
Elementele stilistice ale bisericii-sală sunt atât de puţine încât nu oferă certitudine pentru datarea precisă a monumentului. Un arc triumfal neprofilat, în arc frânt, separă corul de sala iniţial de aceeaşi lărgime. Sala e acoperită cu o boltă în leagăn cu penetraţii, îmbrăcată într-o reţea de nervuri din teracotă dispuse în romburi simple. Pătratul corului poartă o boltă în cruce, iar partea sa estică, pentagonală, o boltă cu penetraţii, atât de neregulat şi inegal lucrate, încât par primitive, foarte vechi. În exterior, s-a păstrat, la peretele de sud al corului, un prag şi doi usciori din piatră, indicând existenţa anterioară a unei intrări pentru preot, aceasta şi bolta cu aspect arhaic îndreptăţind ipoteza că în biserica sală s-au înglobat părţi ale unei construcţii anterioare. Portalul sacristiei este format dintr-un simplu ancadrament din piatră, în arc frânt, situat în peretele nordic al corului. Mica încăpere, boltită semicilindric, a sacristiei are o ferestruică spre est. În peretele sud-estic al corului se află o mică nişă încheiată în unghi ascuţit. În afara portalului de nord construit ulterior, sala a avut portalul principal pe latura de vest, desfiinţat la ridicarea donjonului alipit de această latură. În secolul XV a început fortificarea, a cărei primă etapă o constituie ridicarea donjonului la capătul de vest al sălii. Zidurile sale, groase de trei metri, au o lungime de 9,40 m în careu, atingând înălţimea de 26 m. Dintre cele cinci donjoane ale comunelor din Valea Hârtibaciului, cel din Iacobeni este cel mai voluminos. Faţada sa sudică era situată, la început, într-o linie cu biserica, pe când latura nordică a turnului, mult mai lată decât sala, depăşea faţada nordică a ei. De aceea, după înălţarea donjonului, peretele nordic al sălii a fost avansat, unind colţul donjonului cu al sacristiei, ceea ce a dus la o lărgire a jumătăţii de nord a sălii faţă de axul de simetrie al clădirii. Ca atare, intrarea în peretele donjonului, situat în centrul peretelui apusean, deviază spre nord faţă de axul de simetrie al sălii. Intrarea se închide cu o uşă din stejar armată cu benzi de fier, late de 10 cm, două dintre ele ornamentate cu linii în zig-zag. Parterul boltit cu un semicilindru nu are ferestre; în dreapta intrării urcă scări de piatră prin grosimea zidului de vest şi, întorcând colţul nord-vestic al turnului, ajung la nivelul al doilea, boltit în leagăn, folosit acum pentru păstrarea slăninei. Nivelele al doilea şi al treilea sunt legate printr-o scară ce urcă prin grosimea peretelui de est. Uiterior, s-a amenajat şi o intrare, cu scară de lemn, din curtea cetăţii, pe latura de sud a nivelului al treilea. Acesta comunică şi cu tribuna de vest construită, mai târziu, în sală. Cele trei metereze pe laturile libere ale nivelelor patru şi cinci – în exterior lungi şi înguste de 20 cm – au în exterior nişe largi de 1,5 m. Aceste nişe pentru arcaşi sunt acoperite, în exterior, cu lespezi – în interior cu bârne. Nivelele şase şi şapte, depăşind acoperişul bisericii, au câte un meterez pe fiecare din cele patru laturi, plasate în dreapta şi stânga axului vertical. Coridorul de apărare, aşezat pe console din lemn şi puţin devansat, este îmbrăcat în scânduri până la streaşina acoperişului înalt, în piramidă, adăpostind şi cele trei clopote turnate în secolul XX.
În etapa a doua a lucrărilor de fortificare s-a ridicat un cat de apărare deasupra sălii şi corului al cărui parapet, înalt de 2 m, dotat cu metereze, se sprijină pe arcuri de „apărare”, devansate cu 40 cm faţă de faţadă, întinse între cele 18 contraforturi ce înconjoară biserica. Camuflate în umbra celor 18 arcade, în intervalul dintre cele două ziduri se deschid maşiculiurile prin care se turna smoală fierbinte sau apă clocotită. Pe latura de nord se deschide o uşă în parapetul catului de apărare, lintelul tocului de lemn, având un „sul fix” pentru ridicarea cu frânghii a sacilor şi găleţilor. Clădirea catului de apărare deasupra bisericii a determinat ridicarea acoperişului, pe una din bârne, fiind crestat anul 1602. În al treilea nivel al donjonului, o uşa în catul de apărare, încadrată cu cărămidă, denotă că a fost deschisă ulterior. Meterezul îndreptat spre est din al patrulea cat al donjonului, azi mascat de acoperişul bisericii, dovedeşte ridicarea catului de apărare după terminarea turnului. A treia etapă de fortificare cuprinde turnul de est, înălţat şi peste sacristie, cu cinci nivele, un coridor de apărare îmbrăcat în scânduri şi coif în piramidă. Pentru consolidarea bazei, peretele nordic al sacristiei a fost dublat, atingând la bază 3 m grosime. Un contrafort cuprins în turnul sacristiei probează construirea ulterioară a acestui turn, ca şi arcada învecinată spre est cu turnul, contrafortul ce susţinea fiind demolat în partea inferioară, pentru a nu împiedica unghiul de tragere al unui meterez. Intrarea în turn se afla pe latura de apus, în al doilea cat, accesibil printr-o scară mobilă. Nivelele turnului sacristiei sunt separate prin platforme din bârne şi legate prin scări de lemn, din nivelul patru intrându-se în în podul bisericii, încât cele trei corpuri de apărare comunică între el. Partea turnului cuprinsă în podul bisericii este netencuită, conservând piatra brută de carieră, aparentă, - altă dovadă că turnul sacristiei a fost ultimul element defensiv adăugat bisericii.
Portalul de nord a primit în secolul XIX un mic portic, iar între cele două contraforturi apusene ale faţadei de nord s-a construit o stradă spre tribuna de vest a sălii. Pentru augmentarea locurilor în biserică, în 1784 s-au ataşat tribune pereţilor de nord, sud şi vest, iar în 1805 ele au fost lărgite. Susţinute de coloane şi console de lemn, tribuna de sud are două, cea de nord trei şi cea de vest cinci rânduri de bănci, cu tăblii pictate. La adăugarea unui nou rând de bănci, s-au înnoit tăbliile din faţă, iar băncilor din spate li s-au adăugat tăbliile parapetului din faţă. Datorită acestei mutaţii s-au conservat mai multe rânduri de tăblii ce ilustrează evoluţia stilistică a picturii populare pe balustradele tribunelor şi pe strane. Formând aproape un dreptunghi, perimetrul interior cuprinde biserica şi o curte îngustată, în est zidul descriind un semicerc, sprijinit de contraforturi pe latura abruptă a colinei. Intrarea principală se află în nord, sub turnul porţii, cu două nivele şi coridor de apărare cu parapet din paiantă, intrare prevăzută cu hersă. Laturii de nord, unde incinta însoţeşte marginea platoului, i-a fost adăugată o curte semicirculară, apărată de un bastion, devenit acum casa paznicului. Pe colţul nord-vestic al incintei s-a construit o magazie fortificată, devansată faţă de curtină. Turnul, devansat în colţul de sud-est, a fost demolat, în schimb s-a păstrat turnul de locuit cu trei nivele şi acoperiş ascuţit, în piramidă, ridicat în locul cel mai puţin expus, unde terenul urcă spre culmea dealului. Parterul este boltit în semicilindru, în latura nordică, spre curtea cetăţii, deschizându-se trei uşi suprapuse cu tocuri de lemn, câte o ferestruică la catul doi şi trei, caturilor locuibile fiindu-le în exterior alipite un horn pentru aerisire. Ambrazura ferestrei este pictată în roşu, brun şi negru, cu motive geometrice, aceeaşi decoraţie aflându-se şi pe caturile turnului. Sectoarele de est şi nord ale incintei au metereze late, cu toc de lemn ce se pot închide cu un butuc turnant pe ax metalic median, în poziţie deschisă meterezul permiţând două trageri simultane.
Deasupra navei şi a corului a fost construit un proiectil de apărare cu breşă turnată şi crenel, la care erau necesare contraforturi. Deasupra sacristiri a fost construit un turn de apărare cu 6 guri de tragere, având înălţimea de 14 m. Şi turnul de vest a fost înălţat cu aproximativ 20 m. Proporţiile interioare ale bisericii sunt cele iniţiale. Lungimea interioară a navei bisericii este de 14,3 m. Turnul de vest are 9, 50 m lăţime şi este construit în partea vestică a bazilicii. Înălţimea interioară a navei centrale este astăzi de 8,30 m. Cu excepţia curtinei de est a „Zwinger-ului, demolat în secolul XX, celelalte curtine şi mai ales biserica fortificată sunt perfect conservate, cea din urmă fiind un monument impunător, cu o plastică originală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu