profitshare

joi, 14 aprilie 2011

Prejmer (g. Tartlau)


Roxana Leahevici - Bucuresti

Ein feste Burg ist unser Gott

Biserica din Prejmer (Tartlau), un important edificiu cu scop religios si defensiv, reprezinta o realizare arhitectonica de o mare valoare, incorporand influente variate si jucand un rol esential in apararea zonei de est a Transilvaniei. Am putea spune, parafrazandu-l pe Paul Valery, ca occidentul se termina odata cu ultima biserica gotica, ceea ce inseamna ca cetatea bisericeasca din Prejmer marcheaza o granita intre vestul si estul european.

Localitatea se afla la 15 kilometri nord - est de Brasov si la 5 kilometri est de Harman - o alta importanta localitate cu biserica fortificata. Aceasta zona a Tarii Barsei a fost intotdeauna vulnerabila, astfel ca asezarile aflate in punctele de granita necesitau o mai mare protectie in fata diverselor invazii si conflicte. Fortificatia a fost conceputa ca un raspuns in fata primejdiei dar si ca o dorinta de afirmare a puterii din regiune.

Integrata in lista monumentelor UNESCO inca din anul 1999, biserica din Prejmer a trecut prin multe etape de constructie si fortificare pentru a ajunge la edificiul pe care astazi il admiram cu foarte mare curiozitate. Istoria asezarii incepe odata cu sosirea Ordinului Teuton in Tara Barsei in anul 1211. Teutonii fusesera adusi de catre regele Andrei al II-lea pentru a proteja zona de invaziile pecenege si cumane.

Constructia bisericii ce poarta hramul Sfintei Cruci incepe in anul 1218, insa din pacate va ramane neterminata (cu ziduri de o inaltime de 3 metri), intrucat teutonii vor fi alungati in anul 1225 (pentru ca isi incalcasera promisiunea de a ridica cetati numai din lemn si pamant). Initial biserica avea un plan central, inspirat din Biserica Sfantului Mormant cu patru brate de aceeasi lungime. Calugarii cistercieni (adusi de regele Bela al IV-lea) care in prealabil fondasera o manastire la Igris si o abatie la Carta, isi vor extinde santierele de constructie si pe teritoriul Tarii Barsei. Cistercienii, ordin provenient din Pontigny, sunt responsabili pentru importarea goticului francez timpuriu pe teritoriul Transilvaniei. Influentele aduse de acestia se pot remarca la nivelul tehnicilor de constructie. Asa cum semnaleaza arhitectul Hermann Fabini, caracteristicile goticului cistercian sunt „boltile sixpartite, ferestrele rotunde, capitelurile cu crosete, arcaturi cu arce frante si capele laterale corului’’. (229: 2009) Pe latura de est a corului se afla doua ferestre cu arc frant, iar deasupra lor o fereastra rotunda cu traforuri, exemple similare intalnindu-se la biserica Sf. Bartolomeu din Brasov si la Carta. In secolului al XV-lea, probabil odata cu inceperea fortificarii edificiilor religioase, un turn clopotnita cu o inaltime de 36 de metri va fi construit deasupra careului. Desi biserica nu prezinta alte elemente de fortificatie (cor si nava suprainaltate, guri de tragere sau masiculiuri), turnul - clopotnita pare sa fi fost folosit ca punct de observare.

Spre finalul secolului al XV-lea, inceputul secolului al XVI-lea bratul de vest este prelungit, planul bisericii transformandu-se intr-unul de cruce latina. Spre deosebire de celelalte biserici – fortareata care in secolul al XV-lea vor fi adaptate la goticul german (n.a. bisericile hala – Hallenkirche), biserica din Prejmer este o exceptie urmand modelul goticului burgund, al edificiului cu transept.

Tot din secolul al XVI-lea dateaza portalul de vest, simplu si lucrat in piatra, tribuna de vest unde a fost amplasata orga si bolta semicilindrica in forma de plasa cu nervuri din caramida. Capela de pe partea nordica a corului a devenit sacristie, accesul realizandu-se printr-un portal cu ancadrament de stil renascentist. Astazi, accesul in biserica se face printr-un portal cu deschidere in arc frant ce se afla pe latura sudica a transeptului.

Facand tranzitia de la arhitectura catre obiecte de mobilier, trebuie mentionate stranele care sunt de secol XVI (inscriptionate cu anul 1526) pe care se afla incrustate motive vegetale (frunze, flori si struguri – care fac aluzie la faptul ca inainte sudul Transilvaniei era cunoscut ca tinutul vinului – Weinland). Amvonul este din piatra, simplu, iar baldachinul de secol XVIII este decorat cu ornamentatii baroce. Interesanta este inscriptia de pe baldachin „Verbum Domini Manet in Æternum” (Cuvantul lui Dumnezeu ramane pe veci), inscriptie folosita de foarte multe din comunitatile sasesti, aflata si pe latura sudica a turnului Bisericii Negre din Brasov. Altarul triptic cu coronament (cel mai vechi din Transilvania) realizat intre 1450 si 1460 infatiseaza pe panoul central scena Crucificarii; pe panourile laterale (intrados si extrados) sunt reprezentate scene din Patimile lui Hristos. Picturile contin si elemente regionale, vestimentatia personajelor si impodobirea capului sunt specifice portului sasesc din zona. La stanga si la dreapta altarului se afla doua sculpturi din lemn ale sfintilor apostoli Petru si Pavel. Cristelnita din lemn este probabil de secol XIX, iar orga din 1929 a inlocuit-o pe cea precedenta in stil baroc. In biserica se mai afla o colectie de pietre tumulare ale preotilor si o placa comemorativa a sasilor care au luptat in cele doua razboaie mondiale.

Legat de fortificatie, intr-o prima etapa a fost contruita o incinta de plan oval cu un zid de o grosime de trei metri inconjurat de un sant de apa (santul de apa a fost umplut in secolul al XIX-lea); acestea dateaza din secolul al XIII-lea, ca raspuns la invaziile tatare, cumane si pecenege care amenintau Transilvania. Lucrarile de fortificare au continuat in secolul al XV-lea, in timpul domniei regelui Sigismund de Luxemburg, odata cu aparitia amenintarii otomane. Astfel ca zidurile de incinta vor fi intarite cu inca 1,5 metri, ajungand la o grosime de 4,5 - 5 metri si la intaltimea ce variaza intre 12 si 14 metri. Interiorul zidului de incinta a fost captusit cu camari dispuse pe intreaga lungime. Exista aproximativ 275 de astfel de camari, cate una pentru fiecare familie din sat. Pe timp de razboi satenii se refugiau in incinta, iar pe timp de pace aici erau tinute proviziile. Accesul la aceste camari se facea prin scari si platforme din lemn. In exteriorul incintei se afla zona ofensiva. Drumul de straja era dispus de-a lungul incintei si era prevazut cu deschideri pentru observare, orificii de tragere si guri de aruncare pentru smoala, ulei incins si apa fiarta. Incinta ovala este flancata de patru turnuri aproximativ circulare. La unul din orificiile de tragere se afla asa numita orga a mortii - o scandura din stejar cu cinci pustoace care erau incarcate si rotite pentru a trage.

La sud de prima incinta se afla un gang de 32 de metri lungime puternic fortificat, prevazut cu usi din lemn de stejar si cu o hersa. La sud de acest gang se afla o a doua incinta fortificata, mult mai mica decat prima, numita si Curtea Primariei, care joaca rolul unei barbacane. Pe interior, la fel ca in cazul incintei principale, este prevazuta cu camere de provizii, iar zidul dinspre partea sudica, mai inalt decat restul structurii este prevazut cu bovindouri la primul nivel si cu arcade oarbe simple si duble la nivelurile superioare. Aceasta fatada poarta amprenta stilului renascentist. Un turnulet de observare care inca mai poate fi vazut in pozele de la inceputul secolului al XX-lea a fost demolat in anul 1960. In secolul al XVIII-lea, la sud vest de prima incinta se construieste o a treia incinta legata de cea principala de un zid care uneste Curtea Primariei cu turnul circular aflat la sud-vest. Cea de-a treia incinta mai este cunoscuta si ca incinta brutarilor.

La sud de cea de-a doua incinta a fost adaugat un coridor de intrare de secol XVIII care se sprijina pe arcade baroce si care are o poarta realizata in anul 1788. (coridorul si poarta sunt similare celor de la Harman). Trebuie mentionat faptul ca lucrari de restaurare au avut loc intre anii 1962 – 1970 si pe parcursul anilor ’90.

O biserica fortificata ascunde mesaje care depasesc nivelul arhitectural. ‘Citind’ printre ziduri, porti, herse, guri de aruncare si turnuri realizam ca prin aceste edificii nu se dorea numai apararea regiunii dar si apararea traditiilor comunitatilor de sasi care timp de 800 de ani si-au lasat vizibil amprenta asupra sudului Transilvaniei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu