Alţâna (Alzen)

Anul primei atestări scrise al acestei aşezări este1291; acum este pomenit în documentele vremii Gerlah et Stephanus comites de Olchona.

Numele “Alţîna” corespunde actualei localităţi “Alozna” de pe Rinul inferior, locul de baştină al coloniştilor aduşi pe aceste meleaguri. Alte presupuneri socotesc că numele “Alţîna” derivă din “Alzo” întemeietorul aşezării, tot german, sau de la un vestit meşter “Aliza”, totodată şi un arbore cu acest nume, care însemna “Arin”. O legendă istorică spune că denumirea ar veni de la primii 10 pionieri care s-au aşezat aici, toţi cu acelaşi rang social, nici unul mai mare decât altul; a rămas numele de “Allezehn” ceea ce înseamnă “toţi zece”. O altă presupunere: o delegaţie de 10 bărbaţi cerând primului conducător al oraşului Hermannstadt (Sibiu) aprobarea de a întemeia pe teritoriul de azi al Alţînei o localitate au fost întrebaţi: “Câţi sunteţi?” aceştia au răspuns “toţi suntem zece” şi de aici ar fi rămas numele. În lumina documentelor se constată denumirea de “Olchona”, 1221, care s-a metamorfozat apoi în “Olczana”-1309, “Alzsina”-1341, “Alizena”-1374, “Alzen”-1497, de unde ar fi rămas acest nume. Mai există o legendă care ne spune că aici ar fi fost construit un oraş. Dar fiind însă prea aproape de Sibiu, nu a avut sorţi să supravieţuiască şi atunci terminologia din limba germană “Aliazu-ah” care înseamnă “Prea aproape” i-ar fi fixat numele comunei. La toponimia comunei s-a păstrat denumirea de “Alzen” îar în româneşte “Alţîna”.

În Alţâna, la 1291, sunt cunoscuţi doi membri ai puternicei familii de greavi din localitate, Gerlach şi Ştefan, care cumpără o proprietate din districtul Sibiului - Micuţula sau Ioantelke - probabil Igişul Vechi, - documentul precizând: terris saxorum de Olchona. Pe teritoriul numit Fundus Regius, Alţâna a fost o comună liberă. Apartenenţa la Scaunul de Nocrich o dovedeşte participarea, în 1349, a greavului Syffridus de Alzen la adunarea Provinciei Sibiului a celor Şapte Scaune. Puternicii şi orgolioşii greavi din Alţâna urmăreau să mute Scaunul din Nocrich la Alţâna unde se afla fieful lor. Aşa se explică faptul că documentele vremii vorbesc de acest Scaun ca fiind când la Nocrich, când la Alţâna. Un document din 1361 vorbeşte deja de Scaunul de Alţâna, pentru ca dintr-un altul, datat 1374, să aflăm că Scaunul era la Nocrich, iar greavii din Alţâna se străduiesc să obţină pentru acest scaun funcţia de jude regesc şi de a se face din Alţâna, centrul acestui district administrativ. Comuna număra atunci 80 de gospodării, un învăţător, trei păstori şi doi săraci. Când în 1532, greavul Johann Gerendi din Alţâna ocupă postul judelui regesc la Nocrich, el numeşte Alţâna, care cu 87 de gospodării era localitatea cea mai populată a Scaunului, "Scaunul săsesc de Alţâna". În 1581, comuna Nocrich se plânge voievodului Christoph Bathory că Petrus Gherendi a strămutat sediul judelui regesc la Alţâna ("ad oppidum Olczena"). Voievodul hotărăşte ca sediul judelui regesc să aparţină de Nocrich şi această comună să-şi aleagă judele. Judele regesc din Nocrich locuind la Alţâna, voievodul îi porunceşte, în 1588, să-şi exercite funcţia la Nocrich, Sigismund Bathory legând această funcţie de Nocrich. În 1589, Alţînei i se recunoaşte dreptul de a ţine iarmaroc de două ori pe an. În 1592/93 i se dă dreptul de "jus gladii", în această privinţă fiind independentă de Nocrich.

În 1593 comunitatea săsească din Alţâna răscumpără dreptul ereditar al greavului Paul Gerendi. Legenda spune că tranzacţia ar fi avut loc la o serbare a recoltei la care greavul, fiind turmentat, a fost convins cu vicleşug să-şi vândă dreptul de proprietate pe o baniţă de argint şi o caleaşcă "Hinto" cu patru cai albi. Descendenţii lui Gerendi au intentat proces comunei pentru anularea convenţiei, acţiunea lor însă a fost respinsă. Cu Paul Gerendi se stinge influenta dinastie a greavilor din Alţâna.

Am realizat această introducere pentru a scoate în evidenţă importanţa acestei aşezări şi momentele importante care au influenţat, ori mai bine spus sprijinit, construcţia unei aşezări de cult fortificată.

Aşadar, un promontoriu situat în nordul şoselei ce traversează comuna se ridică cetatea de la Alţâna ale cărei duble curtine formau un cerc aproape perfect în jurul bisericii, iniţial o bazilică romanică fără turn, cu dispoziţia planimetrică caracteristică bazilicilor din secolul XIII: colateralele închise cu pereţi drepţi în est, navă centrală tăvănită, cor pătrat cu absidă semicirculară. În 1509, Casa celor Şapte Juzi (sau celor Şapte Scaune) cheltuieşte 6 galbeni pentru şase butoaie de var destinate construirii bisericii din Alţîna – un înscris, care ne îndreptăţeşte să datăm în 1510 transformarea bazilicii în biserică-hală. Nava centrală primeşte o boltă în leagăn cu penetraţii, pe care se mai cunosc urmele unor nervuri dispuse în reţea de formă stelată. Deschiderea navei principale este de 14,60 m, lungimea liberă având 16, 01 m. Nava principală este scurtată conform planului (sistematic). Nava centrală plană are 7,07 m lăţime, nava laterală nordică are 2,75 m, iar cea sudică 3 m lăţime.

În pod, deasupra bolţii, se mai văd rămăşiţele carbonizate ale capetelor bârnelor transversale ce susţineau tavanul bazilicii, ca şi în pereţii longitudinali ce surmontează bolta, cele cinci ferestre romanice cu arc semicircular, cinci pe fiecare latură a navei centrale. Deasupra actualelor bolţi ale navei centrale se mai văd, în pod, urmele vechilor ferestre romanice. Colateralele mult înălţate poartă bolţi în cruce cu muchii teşite, iar deasupra acestora, acoperişuri în formă de pupitru. Cinci arcade semicirculare se deschid înspre colaterale, susţinute de patru perechi de pilaştri cu secţiune pătrată, la naşterea arcadelor fiind înconjuraţi cu o cornişă cu profil în dusină. În penultima travee din vest se deschid două portaluri afrontate, iar sub celelalte travee câte o fereastră cu arc plat. Corul, astăzi alungit şi închis pe trei laturi (poligonal), iniţial era mai mic şi pătrat, boltit în cruce.

Un relief încastrat azi la capătul apusean al colateralei sudice, reprezentând pe Iisus cu nimb crucifer făcând gestul binecuvântării, poate să fi servit ca cheie de boltă a vechiului cor, care azi poartă o boltă semicilindrică cu penetraţii, la fel ca şi nava. O crăpătură adâncă în sud indică locul de unde s-a alipit zidul prelungit al corului. Ferestre foarte înguste, în arc frânt, luminează corul, împodobite cu vitralii colorate. Prima sacristie s-a construit pe latura de nord a corului, din ea ne mai rămânând decât peretele estic cu o fereastră. Ulterior, sacristia a fost mutată în partea sudică, construită în continuarea colateralei (unde se află şi astăzi).

Mica încăpere pătrată este boltită în leagăn. Deasupra intrării sale s-a menţinut o arhivoltă romanică, sprijinită pe două cornişe, probabil ancadramentul vechii intrări a preotului, folosită înainte de Reformă. Pe stâlpul nordic al arcului triumfal este încastrată o placă de marmură, donată în 1575 de Iacob şi Eufrosina Paleolog în memoria ficei lor Despina, înfăţişată ca prunc înfăşat cu brâie late, odihnindu-şi capul pe o perniţă cu ciucure, deasupra ei revărşându-se pletele unei salcii. Este vorba de o descendentă a familiei domnitoare greceşti Paleolog care, după prăbuşirea Imperiului Bizantin în 1453, a fost izgonită din Constantinopol şi prin Creta şi Italia a ajuns în Germania şi Polonia, iar de acolo în Ardeal. Iacob Paleolog, ca eminent umanist, a luat legătura cu reformatorii bisericii, a fost invitat la Heltai (după nume un cisnădian), reformatorul Clujului. Aici, familia Paleolog a fost ameninţată cu o epidemie de ciumă şi refugindu-se la Alţîna au fost, probabil, oaspeţii familiei Gerendi. La Alţîna a murit fiica lor Despina, care este înmormântată în corul bisericii. În acest cor se remarcă eleganta siluetă în formă de potir a unei cristelniţe turnate în bronz, cupa ei purtând inscripţia în minuscule gotice: “anno domini milessimo CCCCIIII tempore regis sigismund” (“în anul Domnului 1404, în timpul domniei regelui Sigismund”).

La capătul de apus al navei centrale, patru stâlpi alipiţi peretelui susţin tribuna orgii, cu balustradă evazată în stil baroc, spre care urcă o scară din colaterala sudică. În spatele orgii se deschide o uşiţă dând în clopotniţa construită în 1856 în locul celei demolate în 1853. Clopotniţa veche, ridicată în timpul fortificării, purta o galerie de apărare, un coif înalt piramidal, caturile fiind prevăzute cu metereze servind la apărare şi ca post de observaţie. Turnul actual are la bază două caturi de plan pătrate, deasupra lor înălţându-se două caturi octogonale, în al treilea aflându-se clopotele. Un clopot din perioada anterioară Reformei poartă inscripţia “O rex gloriae veni cum pace”, strigătul deznădăjduit pe care atâtea glasuri de clopote îl înălţau în acele secole de groază când desele invazii periclitau vieţile oamenilor şi avutul lor. Un clopot mic e împodobit cu minuscule răzleţe; clopotul Sf. Ioan a fost adus din comuna Unterden, dispărută în războaiele cu turcii, pământurile ei fiind împărţite între comunele Alţâna, Nocrich şi Chirpăr.

Despre cetatea din Alţîna, prevăzută cu bastioane pătrate, putem presupune că a fost executată după incursiunea turcească din 1493, căreia îi căzuse pradă biserica. Documentele nu precizează când s-a construit dubla incintă a cetăţii de dimensiuni neobişnuit de mari, traseul circular al curtinelor având forma cea mai arhaică, ceea ce ne îndreptăţeşte s-o datăm mult înaintea anului 1500, când turnul din est a fost transformat în turn de poartă, intrarea boltită primind o hersă, ale cărei lagăre se mai văd încă.

Arcadele mari ale intrării au fost închise cu ziduri de cărămidă. În turnul înalt de trei caturi se păstra slănina locuitorilor comunei. În sud, vest şi nord se înălţau turnuri de apărare, cel din nord s-a prăbuşit în 1914, însă urmele lui sunt vizibile. Cele mai vechi porţiuni din curtina de nord-est, înălţată cu circa 3-4 m, zidită din piatră, conservă meterezele ce străpung zidul din trei în trei metri care, spre a fi utilizate, necesitau un coridor de apărare. Acesta era sprijinit pe console de lemn, găurile în care se propteau capetele bârnelor fiind încă vizibile. Sub coridorul de apărare se aflau, de jur-împrejurul curţii interioare, cămările pentru păstrarea cerealelor, dărâmate la începutul secolului XX. Apoi au dispărut şi celelalte ziduri, în afara unor resturi neînsemnate, pereţii turnului din est mai purtând fragmente din curtina interioară. Planimetria fortificaţiei este mult schimbată azi, turnul din est, din direcţia corului fiind acum izolat în curtea largă care înconjoară biserica. Este mai mult ca sigur faptul că el constituia un important element de apărarea bisericii, însă schimbările ulterioare au făcut ca acesta să nu mai constituie decât un element de decor (foarte interesant, de altfel).

Actuala biserică are o navă centrală care a suferit avarii serioase în urma cutremurului de la 4 Martie 1977 şi două nave laterale despărţite prin pereţi de stâlpi pătraţi. Pe la mijlocul secolului XVIII a ars tavanul şi acoperişul aşa cum o dovedesc grinzile acoperişului. Cu prilejul reparaţiilor făcute prin anul 1912 boltele navei principale şi a celor laterale au fost renovate, bolta corului rămânând orizontală.

---