profitshare

Se afișează postările cu eticheta Sibiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sibiu. Afișați toate postările

sâmbătă, 25 august 2018

Acțiune igienizare biserica evanghelică Nou

Satul Nou (în limba germană Neudorf) se află la o distanță de aproximativ 20 de kilometri de municipiul Sibiu, în stânga drumului care duce spre Agnita. Atracția principală a localității o constituie vechea biserică săsească. Actualmente luterană, biserica a purtat odinioară hramul Sf. Petru și Pavel. Din punct de vedere arhitectonic aici avem o bazilică romanică datând de pe la mijlocul secolului al XIII-lea cu un decor plastic simplu, însă special. Amintim aici două reliefuri, încastrate ambele în fațada de vest a clopotniței, la stânga vechiului portal, reprezentând un leu și un episcop.

Biserica a trecut, de curând, printr-o intervenție timidă de renovare însă situația nu e nicidecum una fericită. Grămezi mari de gunoaie se găsesc atât în interiorul cât și în curtea bisericii. Ne propunem prin această acțiune să curățăm aceste spații, odinioară sacre, spre a le reda turiștilor dar și localnicilor. Orice mână de ajutor e binevenită!

Loc desfășurare activitate: satul Nou (comuna Roșia), biserica evanghelică

Când: Sâmbătă, 29 septembrie ora 9:00 până la ora 16:00.

Plecare: Str. Stefan cel Mare, Nr.192, Sibiu (din fața stației ITP Total, la ieșire spre Agnita), ora 8:30. Transportul se va realiza cu mașinile personale (pentru cei care nu posedă un automobil vom căuta soluții în limita locurilor disponibile).

Persoană contact: Cosmin Ignat

Ghidaj de specialitate inclus! 😊

Pentru înscrieri vă rugăm să completați formularul până la data de 20 septembrie 2018.
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSf08yufvoEnJgJ8wEeZTwOqdwH5-LGHA_GxHkou_n2h7evK6Q/viewform

marți, 4 august 2015

Păuca (g. Törnen)



Aflată la relativ mare distanță de principalele orașe înființate de către coloniștii sași, biserica din Păuca, construită de către aceeași comunitate, poate trece neobservată de către vizitatori. Astăzi, în comuna Păuca pot fi văzute trei biserici aparținând unor comunități etnice diferite: celei săsești, celei ungurești și celei românești. Dacă biserica ungurească se află astăzi în stare de ruină, nu același lucru se poate spune despre biserica sașilor, îngrijită de către cei câțiva membrii ai comunității rămași aici.
         Construcția bisericii a început undeva în secolul al XIII-lea, fiind înălțată în stil romanic. Se crede că biserica inițială avea două turnuri pe partea de vest, care au fost, mai târziu legate între ele, lăsând astfel impresia unui singur turn îngust cu baza dreptunghiulară. La începutul secolului al XVI-lea biserica a suferit unele modificări, fiind transformată din stilul romanic în cel gotic.

joi, 19 februarie 2015

Guşteriţa (g. Hammersdorf)



Dacă în trecut Gușterița a fost o localitate mică, dar distinctă, ea este astăzi un cartier al Sibiului. Acesta păstrează încă farmecul medieval cu ale sale străduțe neasfaltate, oameni primitori şi cu o liniște specifică unor asemenea așezări. Coloniștii sași care au sosit aici fac parte din primul val de colonizare, populând  regiunea la sfârșitul secolului al 12-lea. Localitatea este menţionată, pentru prima dată, la 1309. La acea dată, în procesul între capitlul din Alba Iulia şi decanatele săseşti, printre martorii participanţi la proces este amintit şi parohul Johannis de villa Umberti / Humberti.
La începutul secolului al 13-lea se construieşte o bazilică romanică de la care se păstrează pilonii pătraţi, bolţile în cruce ale colateralelor, absidiola de S, precum şi urme ale portalurilor de S şi N. La sfârşitul secolului al 15-lea, biserica este transformată în stil gotic. Absida centrală romanică e înlocuită de o absidă gotică poligonală. Arcul de trimf romanic e înlocuit cu un arc frânt, corul primește o boltă în ogive și ferestre gotice cu socluri. 

miercuri, 18 iunie 2014

Șura Mare (g. Großscheuern)



Prima localitate pe drumul foarte aglomerat care duce de la Sibiu la Mediaș este Șura Mare. Este imposibil ca trecătorii să nu fi observat deja o biserică semeață, renovată de curând (în anul 2010), care se înalță pe partea stângă a acestui drum, pe sensul deja amintit.Prima mențiune documentară care amintește de existența comunei și parohiei Șura Mare datează din anul 1283. În această perioadă (sau chiar mai devreme) trebuie să fi fost ridicată și biserica având forma unei bazilici romanice cu trei nave, turn de vest, cor pătrat cu absidă rotundă și absidiole la navele laterale. De la acestă bazilică romanică s-au păstrat astăzi: nava centrală, care este despărțită de navele laterale prin stâlpi pătrați, legate între ele cu arcade; partea de est a celor două nave laterale cu boltă în cruci, absidiolele navelor laterale, partea de jos a turnului – clopotniță, ferestrele zidite în stil romanic deasupra boltei navei centrale, părțile de jos ale zidurilor corului și ale absidei principale. Biserica are hramul Sf. Fecioare Maria.