profitshare

marți, 22 februarie 2011

Biertan (Birthälm)


Biertanul este, după mulţi cercetători ori simpli turişti, cea mai impozantă dintre cetăţile fortificate săseşti din Transilvania. De altfel, între anii 1572 şi 1867 Biertanul a fost sediul episcopiei evanghelice luterane din Transilvania.

În localitate se află unul din cele mai importante complexe de arhitectură ecleziastico-militară din Transilvania. Cetatea împreună cu impunătoarea biserică–hală domină întreaga aşezare. Prima biserică din acest loc a fost menţionată documentar în anul 1402 având hramul Sf. Maria. Tot în această direcţie pledau frescele din interiorul aşa zisului turn catolic, cu o iconografie dominată de tema Judecăţii de apoi. Conform unor cercetări mai recente, acestea ar avea un stil de factură provincială, cu infuziuni manieriste târzii şi renascentiste şi pot fi datate în primul sfert al secolului al XVI –lea (D. Jenei – A. Kertesz). Aşadar, se pare că localitatea nu a dispus de o biserică romanică, cum este cazul multor localităţi din această zonă.

Biserica a fost construită abia spre sfârşitul secolului al XV-lea şi primul sfert al secolului al XVI-lea, documentele menţionând plăţi pentru diverse lucrări până în anul 1523. Este un amplu edificiu gotic, o biserică hală cu trei nave şi cor cu altar poligonal, în nord cu o sacristie. Spre deosebire de alte edificii asemănătoare, desăvârşirea oarecum concomitentă a bisericii actuale şi a cetăţii a făcut ca lăcaşul de cult să fie fortificat în mai mică măsură. Astfel, doar deasupra corului s-a realizat un etaj de apărare prevăzut cu locaşuri de tragere. În schimb, biserica este impresionantă prin elementele artistice pe care le conţine. Printre detaliile constructive menţionăm bolţile stelate ale navei, bolta în plasă a corului, ferestrele gotice cu muluri. Remarcabile sunt cele câteva ancadramente de uşi. În partea de vest se află un portal geminat cu ambrazura formată din baghete dispuse în trei registre succesive, curbate, apoi încrucişate în partea superioară. Portalul gotic poate fi datat în intervalul 1510 – 1516 pe baza stemei lui Vladislau al II-lea (1490 – 1516) şi Ioan Zapolya (1510 – 1526), aflate deasupra ancadramentului. Canatul uşilor datează din 1524. Deosebite sunt şi ancadramentele uşilor din nordul şi sudul navei, care conţin o serie de elemente caracteristice noului stil, Renaşterea. Ancadramentul uşii sacristiei are baghete încrucişate la care sunt vizibile elemente renascentiste, în speţă friza de denticule. Canatul acestei uşi, decorat cu motive intarsiate, este datat în 1515 şi dispune de o încuietoare specială prin care o singură cheie acţionează concomitent un număr de 13 zăvoare ce pătrund în patru direcţii în ancadramentul din piatră - poate cel mai interesant detaliu al bisericii din Biertan.

Dintre elementele de plastică menţionăm, de asemenea, amvonul (cca. 1523 – 1524) atribuit meşterului Ulrich din Braşov, decorat cu trei scene biblice realizate în relief înalt; baldachinul datează din anul 1761.

Valoros este şi lapidarul complexului situat în aşa zisul turn mausoleu, în care se păstrează pietrele funerare ale doi preoţi şi opt episcopi saşi demontate din biserică şi amplasate aici în 1913. Dintre ele subliniem cele realizate de către vestitul sculptor sibian Elias Nicolai: epitafurile episcopilor Georg Theilesius (+ 1646) şi Christian Barth (+ 1652).

Biserica dispune şi de un inventar artistic deosebit de valoros. Se detaşează altarul poliptic cu scrin central, cel mai amplu din Transilvania, cu cele 28 de scene pictate. Acesta este compus din două părţi, una datată în 1483 şi alta probabil în 1515; o parte a altarului este pusă în legătură cu atelierul altarului bisericii scoţiene din Viena (Schottenstift). Demn de menţionat este faptul că unii cercetători au încercat să acrediteze pentru sculptura Răstignirii din scrinul central, paternitatea atelierului lui Veit Stoss. Amintim şi splendidele strane de la începutul secolului al XVI-lea, realizate la un înalt nivel artistic, în tehnica intarsiei şi în relief plat. Una dintre acestea are 12 locuri, cu pupitru şi baldachin. Stranele sunt opera unui atelier de tâmplărie artistică activ în zonă, cu realizări şi la Aţel (1516), Dupuş (1537), Richiş (1516) sau Băgaciu (1533). În biserică sunt păstrate şi valoroase covoare anatoliene, vechi de câteva secole, expuse în interiorul navei.

Cetatea se prezintă ca o fortificaţie cu trei incinte, şase turnuri şi două bastioane. Cea mai puternică este incinta interioară, aproximativ ovală ca formă, prevăzută cu patru turnuri. Pe latura de vest a fost amenajat un drum de care ce urcă spre interiorul cetăţii, între două ziduri legate prin arce butante; zidul exterior este sprijinit de numeroase contraforturi. În această porţiune, cetatea este practic apărată de patru rânduri de ziduri.

Ansamblul de la Biertan, înscris în circuitul UNESCO, merită preţuit şi promovat.

Prin această prezentare am dorit a ne face datoria faţă de acest edificiu deosebit de valoros al Transilvaniei, chiar dacă ţinta noastră o reprezintă popularizarea bisericilor fortificate mai puţin cunoscute ori insuficient cercetate (chiar dacă cercetările sunt în stadii incipiente la majoritatea edificilor de acest tip).

joi, 17 februarie 2011

Nocrich - (Leschkirch)


Localitatea Nocrich este situată în partea de nord a teritoriului administrativ al comunei, pe drumul judeţean Sibiu-Agnita-Sighişoara. Terenul ocupat de vatră este o zonă plană cuprinsă între dealurile din vest şi nord vest şi valea Hârtibaciului la o altitudine de cca. 450 m. Biserica cetate din piaţa centrală a dat denumirea localităţii (“Nogrech”-Nocrich - Biserică nouă). Denumirea germană de Leschkirch - biserică din stuf, trimite la vegetaţia tipică de altădată a zonei.

Ceea ce deosebeşte localitatea Nocrich de restul aşezărilor din zonă este faptul că aici s-a păstrat până azi o parte a substanţei arhitecturale a secolelor XVIII şi XIX: sunt construcţii ample ridicate complet din cărămidă sau din piatră şi cărămidă, cu acoperiş mansardă în patru sau în două ape cu frontonul teşit, tribut adus stilului baroc provincial de la sfârşitul secolului XVIII. Fenomenul îşi are explicaţia în evoluţia istorică a localităţii, Nocrichul fiind vreme de secole reşedinţa Scaunului cu acelaşi nume (unitate administrativ teritorială din evul mediu), unul din cele 7 Scaune săşeşti din sudul Transilvaniei. Aici îşi aveau reşedinţa: judele regal, judecătorul Scaunului, 4 asesori, notarul, secretarul şi chirurgul Scaunului. Prezenţa acestor funcţionari deosebiţi, de provenienţă nobiliară a influenţat şi arhitectura din comună. Normal că şi din punct de bedere financiar lucrurile stau mai bine în cazul acestei aşezări ceea ce duce la construirea unei biserici.

Comuna Nocrich este cunoscută sub denumirea veche românească ca şi Gara Petre Luciu. Anul primei atestări scrise al acestei aşezări 1263; acum Ştefan cel Tânăr donează lui Jula, fiul banului Ladislau, „terras udvanicorum nostrorum in Transiluanis partibus existentes legitimis suis incolis carentes Wiz, Munora, Hassach, Nocrech et alias ad dictos udvornicos nostros”.

În secolul XIII se construieşte o bazilică romanică alcătuită din trei nave dotată cu turn pe partea vestică. Biserica veche cu hramul Sf. Ladislaus a fost edificată în secolul XIII, ca bazilică romanică. În anul 1374 este pentru prima dată atestată denumirea de “Leschkirch” (biserica din stuf).

Edificiul romanic a fost demolat la începutul secolului XIX, deşi noua construcţie s-a ridicat la sud de vechea biserică, între anii 1803-1806. Probabil că un timp cele două edificii au coexistat.

Noua biserică, orientată N-S, a fost construită de către zidarul Josef Pfeiffer şi dulgherul Johann Georg Rastel din Turnişor, contra sumei de 8950 fl. Din care 1000 fl. au fost donaţi de baronul Brukenthal. Strana familiei baronului se mai păstrează încă în cor.

Zidul de incintă, construit în secolul XV în jurul bisericii romanice, delimita un perimetru pentagonal neregulat, şi a fost întărit cu turnuri în fiecare colţ: turnul slăninilor în NV, turnul turcului în V, un turn semicircular în N, turnul şcolii în NE şi un turn de poartă în SE.

În 1494 Nocrichul primeşte 10 guldeni din partea cetăţii Sibiului pentru construcţia bisericii. În anii 1507 şi 1509 Nocrichul primeşte sprijin pentru construcţia bisericii, iar în 1799 pentru renovarea bisericii şi renovarea turnului clopotniţă se organizează în împrejurimi o colectă pentru construcţia noii biserici.

În 1800 se ia hotărârea pentru a începe lucrările la o nouă biserică. Inginerului Karl Steinbach din Făgăraş este cel care va concepe un plan de construcţie şi va evalua totodată costurile pe care le va implica construirea acesteia. Între anii 1803-1806 prin zidarii Joseph Pheiffer şi Zimmermann Johann Georg Rastel din Turnişor, la sud de biserica veche se construieşte biserica nouă orientată nord-sud. Interiorul bisericii măsoară 20x12 m. Două dintre nave sunt acoperite cu bolte stelate, iar a treia navă de asemenea, formează corul, care se închide cu o absidă de formă semicirculară.

În stânga şi în dreapta corului sunt amplasate locuri speciale pentru clerici. În 1831, în partea de sud a bisericii se construieşte un pridvor. Turnul-clopotniţă este construit în acelaşi timp cu biserica (1803-1806).



miercuri, 9 februarie 2011

Stejeriş (Probsdorf) - jud. Sibiu


Ca "terra Borothnik", localitatea este pomenită pentru prima dată în actul de danie al magistrului Gocelinus, prin care acesta dăruieşte Cisnădioara, proprietatea sa, care aparţinuse Prepoziturei din Sibiu, abaţiei din Cârţa. În schimbul Cisnădioarei, regele Andrei II a oferit prepoziturei Sibiului comuna aservită Borothnik, aceasta chemându-se de atunci Probsdorf (Satul Prepoziturii). Aşa cum se deduce şi din vechea denumire, care vine din vocabula slavă "brod" - ce înseamnă loc de trecere (peste râul Hârtibaciu) - comuna era situată iniţial mai aproape de pârâu, lângă şosea.

Prima sa biserică se afla dincolo de Hârtibaciu, către nord. În 1867 s-au scos la lumină fundamentele vechii biserici, dar cum pietrele ei au fost mereu folosite pentru repararea drumului, azi n-a mai rămas nici o urmă din ele. Comuna este situată la sud de Hârtibaciu, locul fiind pomenit, într-un protocol de diviziune din 1723, la "Vechiul sat". O parcelă în apropierea lui este numită: "o curte în Vechiul sat".

Din numărul mic al gospodăriilor rezultă că Stejerişul a fost mereu o comună mică, săracă, care a rămas în urma comunelor săseşti din Valea Hârtibaciului. Frecventele inundaţii ale pârâului au dus la mutarea satului într-un loc mai îndepărtat de Hârtibaciu, iar în lipsa mijloacelor materiale, mica biserică-sală, cu cor poligonal şi navă dreptunghilară, a fost ridicată abia în secolul XIV, în mijlocul satului. Din această biserică s-au păstrat doar pereţii longitudinală ai sălii.

La fortificarea ei, pe la 1500, s-a construit, la capătul vestic unul dintre acele masive turnuri de piatră, un donjon, care s-au înălţat tot pe atunci şi în satele învecinate - Ruja, Iacobeni, Netuş, Movile, Noiştat şi, mai spre est, în Bărcut şi Homorod. Parterul turnului forma un portic în faţa intrării bisericii, cu portal pe latura apuseană. În catul inferior al turnului s-a aflat o fântână, alimentată de o vână de apă. În al doilea cat, s-a putut intra doar printr-o deschidere practicată în peretele de apus al sălii, cu ajutorul unor scări mobile. Din această încăpere fără ferestre, boltită cu piatră, urcă o galerie cu scări de piatră în grosimea zidului răsăritean, întorcând colţul, spre catul al treilea acoperit cu platformă din bârne care, ca şi celelalte caturi superioare, este prevăzut cu metereze înguste. Scări de lemn urcă mai sus, spre catul al patrulea, purtând o boltă din cărămidă. De aceea urcarea spre catul al cincelea iar prin grosimea zidului de est. O scară din lemn duce, şi mai sus, în coridorul de apărare cu parapet de scânduri, unde odinioară s-au aflat clopotele.

Când turnul s-a înclinat spre sud, probabil, datorită, vânei de apă ce trece sub el, clopotele grele au fost mutate în turnul de apărare din nord-estul bisericii, iar catul inferior al donjonului a fost complet umplut cu piatră şi pământ, portalul apusean fiind înlocuit cu o intrare deschisă pe latura sudică a sălii. La fortificarea bisericii s-a construit sub tavanul de lemn o boltă gotică din cărămizi, plasată foarte jos, înălţându-se pereţii longitudinali prevăzuţi cu metereze şi astfel s-a creat un cat de apărare deasupra navei şi corului, care a mai fost supraetajat cu un coridor de apărare cu balustradă de paiantă. Parapetul devansat se sprijină pe console de lemn şi pe contraforturile ce înconjoară biserica.

În 1860-1861, biserica a fost pentru a treia oară modificată, bolta gotică ameninţând să cedeze. În locul ei, sala a primit un tavan cu stucatură, iar corul a fost demolat, sala prelungindu-se mult spre est, ceea ce se observă la al doilea contrafort din est care nu cade perpendicular pe zidul sălii, ci oblic, întrucât el forma colţul corului dărâmat. Noul cor este închis, spre est, cu un perete drept, iar coridorul de apărare a fost refăcut şi peste partea nou construită, deşi nu mai servea unui scop defensiv. Pe la 1500, odată cu fortificarea bisericii, s-a ridicat şi incinta în jurul acesteia, în formă poligonală neregulată, ea fiind dublată ulterior, cu excepţia laturii sudice.

În 1860, incinta interioară a fost demolată la reconstrucţia bisericii, materialul de construcţie fiind folosit la mărirea bisericii. Ca urmare, turnul nord-estic care făcea parte din incinta interioară, stă azi complet izolat, la numai un metru distanţă de biserică. Turnul cu trei caturi, de plan pătrat, este prevăzut cu metereze pe toate laturile înafara celei de vest, îndreptată către biserică. Cele două caturi superioare puteau fi locuite, iar în coridorul de apărare de deasupra lor astăzi se află clopotele. Intrarea de pe latura apuseană era prevăzută cu o hersă, ale cărei lagăre de glisare s-au conservat, deasupra intrării înălţându-se un turnuleţ îngust din care se mânuia hersa.

În 1904 se vinde materialul de construcţie alocat pentru construirea bisericii. Noua biserică este construită sub forma unei biserici-sală cu clopotniţa situată în partea de nord-est. Interiorul bisericii este decorat cu elemente neo-romanice şi neo-gotice, iar în 1906 biserica este sfinţită. Biserica reformată din zilele noastre are forma unei biserici-sală cu un cor de formă poligonală. Ea a fost construită anterior în stil romanic, din a cărei parte apuseană s-au mai păstrat elemente ca îngustul turn din partea de vest, care este susţinut în interiorul bisericii de doi piloni masivi.


marți, 1 februarie 2011

Merghindeal (Mergeln)


Anul primei atestări scrise al acestei comune este 1336 când este numit în documentele vremii Comes Petrus de Merghindhal.

Bazilica romanică cu trei nave, fortificată în secolul XV, este cu circa 100 de ani anterioară acestui document. Biserica luterană a fost construită în secolul XIII, ca o bazilică romanică cu clopotniţă spre V. Navele laterale au fost boltite în cruce, în timp ce navei centrale i s-au făcut un tavan. Între navele laterale şi nava centrală se deschid arcade romanice sprijinite pe masive pile de zidărie de plan rectangular. Arcul triumfal păstrează profilatura romanică şi părţi ale portalurilor de N şi de S, având aceleaşi trăsături stilistice.

La Merghindeal, în jur de 1260 se construieşte o bazilică trinavată cu turn-clopotniţă dotat şi cu o tribună spre nava centrală pentru comite, lucru probat şi documentar. Cunoscută fiind cererea din 1291 a regelui Andrei III de a se dărâmă fortificaţiile bisericilor, nu este exclus ca asemenea turnuri să fi avut şi un rol în apărare, mai puţin ca locuri de refugiu poate, dar sigur folosite ca punct de observaţie. Totuşi, funcţia de loc de refugiu nu trebuie cu totul exclusă, cererea regelui putând fi interpretată şi ca un act de autoritate îndreptant împotriva tendinţelor de independenţă ale nobilimii feudale care ar fi putut folosi aceste turnuri împotriva autorităţii centrale, conferindu-i funcţii similare donjoanelor.

În forma originală s-au păstrat cele cinci perechi de arcade semicirculare, cu mici diferenţe dimensionale, susţinute de patru perechi de stâlpi liberi şi două perechi de stâlpi angajaţi ce separă cele trei nave. Stâlpii de secţiune pătrată, cu aspect arhaic în masivitatea lor, se înalţă de pe pardoseală, fără socluri, fără cornişe. Pe latura nordică, nava centrală şi-a păstrat micile ferestre romanice din partea superioară a peretelui, pentru că pe această latură, expusă interperiilor, panta acoperişului în şa a navei centrale a fost prelungită şi peste colaterală – ca la bazilica din Toarcla, - pe când în partea sudică s-a păstrat forma bazilicală, colaterala menţinându-şi acoperişul în pupitru. În schimb, s-au mărit ferestrele navei centrale în arc frânt, fără să fie ornamentate. În 1803, tavanul plat al navei centrale, din stucatură, a înlocuit pe cel original din bârne, respectându-se însă înălţimea iniţială.

Corul uşor dreptunghiular este separat de nava centrală printr-un arc triumfal romanic, semicircular, purtând, la naşterile arcului, cornişe din cel mai vechi tip întâlnit la bazilicile romanice ale secolului XIII, formate din placă, cavetă şi sfert de baghetă cilindrică. Bolta în cruce fără nervuri, păstrată intactă, este delimitată spre est de un al doilea arc semicircular, prevăzut cu aceleaşi cornişe, ce se deschidea, desigur, către o absidă semicirculară decroşată. Azi, corul este închis spre est de un perete drept, absida fiind înlăturată în secolul XV, când s-a construit deasupra corului un turn de apărare la fel de înalt şi puternic ca şi clopotniţa din vest. Pentru a putea suprapune un asemenea turn a fost necesară dublarea pereţilor corului, cu sacrificarea absidei. Bazilica din Mergindeal, ca multe bazilici din secolul XIII, posedă portaluri în colaterale aşezate în ax de simetrie. Cel nordic şi-a păstrat arhivolta romanică semicirculară, separată de usciorii nearticulaţi prin cornişe de tipul amintit mai sus. Un mic portic, fără stil definit, a fost construit în secolul XVIII în faţa acestui portal. Cel principal, situat pe latura apuseană a clopotniţei, a fost anulat la fortificare, când s-a dublat peretele apusean al clopotniţei, sprijinită de două contraforturi masive în trei retrageri. Primul istoric care s-a ocupat de bazilica din Merghindeal, Halávats Gyula, emitea părerea că turnul de vest ar fi fost adăugat unei bazilici fără turn în scopul fortificării sale. Această ipoteză a fost combătută în 1933 de inginerul Walter Horwath (în Siebenbűrgisch-sächsische Kirchenburgen) cu argumentul că nici un turn de apărare n-a fost prevăzut cu o tribună ce se deschide în al doilea nivel într-o largă arcadă spre nava centrală – tribuna boltită, ca şi porticul din parterul turnului, fiind caracteristice clopotniţelor romanice din a doua jumătate a secolului XIII, pe toată întinderea „pământului crăiesc” din zona Sebeşului, până în est la Drăguşeni.

La începutul secolului XVI se produc modificări ale edificiului, legate de amenajarea defensivă a ansamblului. Astfel, peste corul romanic se ridică un turn cu patru etaje, iar turnului clopotniţă i se adugă o galerie de luptă din lemn, scoasă în exterior pe bârne în consolă. Cu acelaşi prilej, pe partea de V a turnului clopotniţă se ridică doi masivi contraforţi pe colţuri şi se îngroaşă paramentul de V al turnului.

În turn se păstrează trei clopote, dintre care clopotul cel mare pare să fie databil din secolul XV şi poartă o inscripţie cu majuscule. (“O REX GLORIE VENI CUM PACE”).

La una din renovările efectuate în secolul XVIII, bolţile originale în cruce ale colateralelor au fost înlocuite cu bolţi baroce, ale căror calote se sprijină pe arcuri doblou. Acest tip de biserică fortificată cu turn ridicat deasupra corului, la fel de înalt şi puternic ca şi clopotniţa de vest, îl întâlnim şi în comunele învecinate, la bazilicile romanice din Dealul Frumos şi Veseud, la biserica-sală de la Movile. La Bruiu s-a demolat turnul de est al bazilicii, iar la Netuş – clopotniţa din vest.

Planul dreptunghiular al incintei o datează la începutul secolului XVI. Dintre cele două turnuri de est, aşezate oblic pe colţurile retezate ale careului, s-a păstrat cel de pe latura sudică, - un turn devansat, cu două nivele, acoperit în pupitru, prevăzut cu metereze dintre care trei se deschid în fruntea înaltă a turnului, sub panta acoperişului.