profitshare

marți, 18 aprilie 2017

Axente Sever (g. Frauendorf)



 Cosmin Ignat/Sibiu


Ioan Axente, născut în localitatea săsească transilvăneană Frauendorf este cel care dă astăzi numele localității: Axente Sever. Născut la 15 aprilie 1821, în Frâua/Frauendorf, într-o familie de români, acesta este cunoscut, mai ales, pentru rolul avut în desfășurarea revoluției de la 1848.
Localitatea a fost fondată de coloniștii sași, probabil undeva în secolul al 13-lea. Biserica a fost construită în prima jumătate a secolului al 14-lea și a purtat hramul Tuturor Sfinților.
Turnul clopotniță, care se ridică din mijlocul bisericii precum și nava dezvăluie unele elemente romanice, mai ales bolta galeriei pentru orgă, pe când absida, probabil ceva mai recentă, are bolta tipic gotică. Al treilea cat al turnului, unde erau adăpostite clopotele, avea, pe toți cei patru pereți câte o fereastră geminată. 

Nava bisericii este înzestrată cu o boltă în cruce pe ogive, nervurile fiind executate din piatră de secțiune pătrată.  Intrarea se realizează astăzi pe partea nordică, aici fiind așezat un mic portic.
La sfârșitul secolului al 15-lea biserica a fost transformată și pregătită pentru apărare. Deși dimensiunile acesteia nu sunt unele importante, în comparație cu alte edificii de acest gen din Transilvania, după fortificare, biserica a dobândit un aspect monumental. Biserica a fost înconjurată cu o curtină de apărare de formă ovală, în exterior atingând înălțimea de 6-7 m, fiind construită din piatră amestecată cu cărămidă. Un șir de cămări, așezate pe interiorul zidului de fortificație, adăpostea avuția dar și viețile locuitorilor în vreme de pericol. Fiecare dintre cămări are o intrare separată și o mică fereastră de aerisire, comunicând cu coridorul de apărare printr-o deschidere în tavanul de bârne. 
Altarul datează din anul 1777, este construit în stil baroc și are inscripția: “Pinxit Stephanus Valepagii sen.et jun.1777”. Picturi de frescă se află pe zidul galeriei pentru orgă și pe amvon. Cristelnița, care se găsește și astăzi în biserică, este confecționată din lemn are formă de potir, fiind decorată cu ornamentație vegetală. Este construită în stil baroc și poate fi datată în secolul al 18-lea (probabil fiind achiziționată tot în anul 1777, la fel ca și altarul și orga bisericii).
În inventarul bisericii se regăsește un frumos potir din argint aurit confecționat, cel mai probabil, în secolul al 17-lea, dar și trei covoare anatoliene confecționate în același secol.
Biserica fortificată din Axente Sever, aflată chiar în proximitatea drumului național 14 care leagă Sibiul de Mediaș, găzduiește astăzi un mic muzeu dedicat culturii săsești.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu