Internetul
abundă de informații despre biserica din Viscri. Așa că ne vom mărgini a aminti
doar câteva lucruri despre acest edificiu. Localitatea a fost amintită documentar
la 1400 și a făcut parte, în evul mediu, din Scaunul Rupea. Biserica, se crede,
că a fost construită, în primă fază, în stil romanic, apoi, în secolul al
XIV-lea aceasta a suferit modificări destul de importante, iar, în secolele XV-XVI,
biserica este fortificată, iar corpul principal al bisericii este prelungit
spre vest. La 1743 bolta gotică a
bisericii a fost demolată, corul și nava principală fiind acoperite acum cu un
tavan drept din stuc.
Balcoanele
vizibile astăzi, din interiorul bisericii, sunt pictate în stil baroc incipient
fiind sprijinite de coloane de lemn puternice.
Biserica
a fost înconjurată de un zid de incintă având un plan oval, ale cărui fundații
au fost descoperite în anul 1970. În interiorul zidului actual există spații de
depozitare, în special pentru cereale. Turnurile din zidul de incintă au fost
construite sau transformate în secolul al XVII-lea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu