Nou (g. Neudorf, Noenderf)

Satul Nou se află în judeţul Sibiu, la o distanţă de 20 de kilometri de municipiul Sibiu. Din punct de vedere administrativ, Nou aparţine comunei Roşia care mai are în componenţă şi satele Caşolţ, Cornăţel, Daia şi Nucet.

Anul primei atestări scrise a unei aşezări existente pe locul actual al satului Nou este 1332, când este amintit un anume Johannes de Novavilla…ecclesie plebanus. În 1349 greavii Ştefan şi Christian din Nou apar ca reprezentanţi ai Scaunului din Sibiu. În 1380 Nou apare ca o comună liberă a Scaunului din Sibiu. În 1430 Nou este o localitate care aparţine de Capitlulul sibian. În 1456, Nou este incediat de trupele muntene ale lui Vlad Ţepeş. În 1468 în Nou existau 65 de case, pentru ca, în 1488, în Nou să existe 44 de gospodării, 2 păstori, 2 săraci şi un învăţător. În 1536 apar menţionate în Nou 59 de gospodării, iar în 1572 comuna număra 95 de gospodării. În 1561 este menţionat un process între Nou şi Daia.

 

Biserica luterană, odinioară purtând hramul Sf. Petru şi Pavel (Peter und Paul), este o bazilică romanică datând de pe la mijlocul secolului XIII cu un decor plastic simplu, dar caracteristic. Se presupune că edificiul a fost construit în jurul anului 1260.

Biserica din Neudorf, Satul Nou sau Nou face parte din categoria bazilicilor lipsite de nişe în dreptul navelor laterale. Ea se compune dintr-o clopotniţă care precedează corpul bazilical, cuprinzând odinioară un mic nartex, acum închis, iar în capătul de est un cor şi o absidă. Această biserică are are cinci travee. Terenul din jur şi mai ales pe latura de vest s-a ridicat cu vremea foarte mult, încât acoperă aproape întreg profilul de la baza clopotniţei, iar spre interior coboară azi scări, fiindcă pavimentul navelor e cu circa un metru mai jos decât solul.

Biserica iese din tiparul convenit parcă de meşterii care au ridicat edificiile ecleziastice din satele înconjurătoare. Aici amintim bazilicile din Daia, Roşia, Vurpăr şi cea dispărută de la Caşolţ, toate cu formă similară: navă centrală încheiată printr-un cor pătrat cu absidă semicirculară, navă flancată, la rândul ei, de două nave laterale încheiate, după caz, cu absidiole, de formă semicirculară.

Clopotniţa bisericii de la Nou, foarte asemănătoare cu cea din Cisnădie, are patru caturi, marcate fiecare prin câte o retragere uşoară, iar zidăria e din piatră brută încadrate de muchii ecarisate. Câteva bazilici, puţine la număr, sunt prevăzute cu turn decroşat pe faţada de vest, aşa cum se constată la Nou, pentru zona Sibiului. În general se consideră că turnul este un element mai recent pătruns din Transilvania, devenind o “adevărată modă”,  probabil după invazia mongolă din 1241-1242, ca o primă manifestare a grijii pentru apărarea aşezărilor şi fortificare a bisericilor care se va dezvolta mult, în special în veacul al XV-lea, ca o urmare a raidurilor otomane; dar la capătul opus acestor opinii se găseşte afirmaţia pe care o nota canonicul Rogerius în a sa Carmen miserabile, aflat pe drumul său de întoarcere dintr-o regiune situată undeva în zona Carpaţilor de Curbură, după ce reuşise să fugă din captivitatea tătară (1241): “Numai turnurile bisericilor ne erau călăuze din loc în loc”. Aşadar sunt argumente care să confirme existenţa unor turnuri de biserici, probabil nu foarte numeroase, la 1241. E foarte posibil totuşi, ca turnul bisericii din Nou să nu se fi aflat în picioare la acea dată ci, probabil doar în construcţie.

Etajele turnului sunt despărţite prin podele şi primele două sunt înzestrate, cu metereze simple, iar etajul trei e prevăzut pe fiecare latură cu câte două perechi de ferestre geminate, cu stâlpişori şi arcuri semicirculare, executate din cărămidă. Ferestrele etajului ultim au suferit modificări, iar galeria din lemn de deasupra, pe înnăditură de zid de cărămidă, e recentă. Cele trei nave sunt despărţite prin arcade semicirculare de stâlpi dreptunghiulari cu muchiile rotunjite şi cu cornişe profilate (cele cu planuri înclinate, în retragere şi cele cu o uşoară cavetă sunt probabil refăcute), dar numai cornişa stâlpului al doilea, de pe latura de nord, cu talon inversat (asemănătoare cu abacul portalului de vest, astupat), pare să fi rămas nemodificată. Navele laterale poartă probabil încă vechile bolţi în cruci, în schimb nava centrală, e acum acoperită cu o boltă gotică târzie. De la construcţia iniţială (romanică) provine şi arcul de triumf semicircular, precum şi partea inferioară a absidei rotunde, supraînălţată ulterior, pereţii formând un poligon cu cinci laturi. Absida poartă acum o boltă gotică pe nervuri.

          În exterior, partea veche a absidei, adică cea de jos, e articulată cu lezene şi arcuri geminate, aşezate pe console, dintre care două sunt decorate figural: una cu un cap de leu, alta cu un cap bărbătesc, amintind frizele asemănătoare din Ják şi Nagybörzsöny (Ungaria). Atât aceste analogii, cât şi prezenţa numeroaselor profiluri şi în general decorul bogat obligă ca datarea bisericii să se facă în jurul anului 1260.

          Pentru că vorbeam de decoruri, merită să spunem câte ceva şi despre acestea. Virgil Vătăşianu opiniază că acestea ar fi un reflex al sculpturilor din Alba-Iulia, şi anume al atelierului II de pietrari. Acest fapt s-ar putea recunoaşte la biserica evanghelică din Nou, în capul de bărbat şi în capul de leu care ţin loc de console pentru arhivoltele arcadelor oarbe din jurul absidei. Volumul plastic e bine conturat, prin suprafeţe tratate simplu, iar amănuntele anatomice sunt incizate. Alte două reliefuri, încastrate ambele în faţada de vest a clopotniţei, la stânga vechiului portal, prezintă un leu şi un episcop. Leul pare a fi înghiţit tocmai o fiinţă, probabil umană, şi în consecinţă personifică forţele întunericului. Relieful e plat, iar corpul şi extremităţile sunt stângaci stilizate. Episcopul, figură mică şi îndesată, e reprezentat cu evanghelia în dreapta şi cârja în stânga, cu un costum caracterizat prin cute tubulare, schematice. Ambele reliefuri sunt opere primitive ale artei romanice târzii şi nu oferă nici un criteriu mai specific de datare, dar sunt explicabile într-un mediu provincial, în care localnicii experimentează încă cu forme arhaice până în preajma fazei gotice.

La sfârşitul secolului XV, începutul secolului XVI, biserica va fi renovată în stil gotic. Absida altarului este decorată cu desene şi arcuri geminate, aşezate pe console. Schimbările efectuate acum sunt: supraînălţarea corului şi dotarea cu galerie de luptă, construirea sacristiei şi boltirea navei centrale şi a corului. Spaţiul corului va fi sub forma unui poligon înălţat şi conţine o boltă din piatră. Bolta navei principale pare să amintească de bolta din biserica din Şeica-Mare. O consolă din cor, arcul frânt şi cornişele pilaştrilor dintre cor şi absidă datează tot de la această refacere, executată probabil puţin înainte de anul 1526, când s-au aşezat şi strane noi în biserică.

În vest se va aşeza noua orgă care stătea pe trei bolţi ascuţite, ea fiind vândută în urmă cu câţiva ani unei biserici din Târgu-Mureş. Anii 1900, 1901 şi 1902 vor aduce alte remodelări bisericii din Noul, acum confecţionându-se un nou acoperiş peste spaţiul corului şi al navei principale. Acoperişul nou, se pare, că era confecţionat din tablă. Resursele financiare limitate ale comunităţii de aici au impus această măsură, însă astăzi, bazilica este acoperită cu ţigle, singura parte a bisericii care protejează întrucâtva aspectul exterior deziluzionant al acesteia. Aceste lucrări de restaurare au avut loc în anul 1970, fiind foarte probabil ultimele realizate aici. Avem aşadar, o perioadă mai mare de patru decenii de când nu s-a intervenit asupra bisericii cu lucrări ample de protejare.

Altarul baroc e datat în 1723. Panoul central, încadrat de două coloane corintice, reprezintă răstignirea, având pe lateral mai multe fecioare şi decoraţie vegetală. Mai încolo sunt medalioane şi picturile lui Petru şi Pavel. În predela, e pictată Cina cea de taină, deasupra unui brâu clasicist. În partea superioară a altarului e reprezentat cerul. O inscripţie ştearsă menţionează anul 1723 şi diferiţi demnitari ecleziaşti. În 1868 altarul e parţial pictat. Altarul baroc, a fost mutat în localitatea vecină, Roşia, pentru a fi protejat de posibila tentaţie pe care o putea exercita asupra hoţilor.

Începând cu ultimele decenii ale veacului al XV-lea apar pretutindeni în bisericile catolice tabernacole pentru păstrarea sacramentului. Aceste tabernacole sunt de două tipuri: în formă de nişă amenajată în peretele de nord al corului şi în formă de construcţie aparte, adosată acelui perete. Nişă pentru sacrament cu coronament semicircular, având o deschidere sub forma unui arc, se aminteşte şi în biserica evanghelică din Nou, datând, probabil, cel mai devreme din deceniul al treilea al veacului al XVI-lea. 

Pe lângă mobilierul de piatră, prezent în unele biserici transilvănene, mobilierul de lemn (stranele, pupitrele şi dulapurile) care se găseşte în bisericile transilvănene, e simplu, mai ales dacă îl comparăm cu cel din provinciile catolice învecinate. Spetezele stranelor de lemn din Nou poartă în partea superioară un ornament asemănător cu vrejurile corespunzătoare de pe unele altare triptice transilvănene.  Amvonul datează din secolul al XVIII-lea având un coronament baroc.

În sacristie sunt resturile unei cristelniţe din Evul Mediu. În biserică mai găsim şi o cutie de binefaceri din 1775.

Orga barocă e o lucrare a lui Samuel Matz. În 1913 s-au înlocuit unele părţi din orgă de către Karl Einschenk din Braşov. Această orgă pneumatică avea zece registre, manual şi pedale. În 1993 ea a fost mutată în Somuşca (judeţul Bacău).

În 1887 clopotul cel mic a fost returnat. Clopotul mijlociu are înscrisă pe el data de 1837. Clopotul cel mare a fost construit în anul 1839, iar clopotul actual e din anul 1891.