Prejmer (g. Tartlau)

Roxana Leahevici - Bucuresti

Ein feste Burg ist unser Gott

Biserica din Prejmer (Tartlau), un important edificiu cu scop religios si defensiv, reprezinta o realizare arhitectonica de o mare valoare, incorporand influente variate si jucand un rol esential in apararea zonei de est a Transilvaniei. Am putea spune, parafrazandu-l pe Paul Valery, ca occidentul se termina odata cu ultima biserica gotica, ceea ce inseamna ca cetatea bisericeasca din Prejmer marcheaza o granita intre vestul si estul european.

Localitatea se afla la 15 kilometri nord - est de Brasov si la 5 kilometri est de Harman - o alta importanta localitate cu biserica fortificata. Aceasta zona a Tarii Barsei a fost intotdeauna vulnerabila, astfel ca asezarile aflate in punctele de granita necesitau o mai mare protectie in fata diverselor invazii si conflicte. Fortificatia a fost conceputa ca un raspuns in fata primejdiei dar si ca o dorinta de afirmare a puterii din regiune.

Integrata in lista monumentelor UNESCO inca din anul 1999, biserica din Prejmer a trecut prin multe etape de constructie si fortificare pentru a ajunge la edificiul pe care astazi il admiram cu foarte mare curiozitate. Istoria asezarii incepe odata cu sosirea Ordinului Teuton in Tara Barsei in anul 1211. Teutonii fusesera adusi de catre regele Andrei al II-lea pentru a proteja zona de invaziile pecenege si cumane.

Constructia bisericii ce poarta hramul Sfintei Cruci incepe in anul 1218, insa din pacate va ramane neterminata (cu ziduri de o inaltime de 3 metri), intrucat teutonii vor fi alungati in anul 1225 (pentru ca isi incalcasera promisiunea de a ridica cetati numai din lemn si pamant). Initial biserica avea un plan central, inspirat din Biserica Sfantului Mormant cu patru brate de aceeasi lungime. Calugarii cistercieni (adusi de regele Bela al IV-lea) care in prealabil fondasera o manastire la Igris si o abatie la Carta, isi vor extinde santierele de constructie si pe teritoriul Tarii Barsei. Cistercienii, ordin provenient din Pontigny, sunt responsabili pentru importarea goticului francez timpuriu pe teritoriul Transilvaniei. Influentele aduse de acestia se pot remarca la nivelul tehnicilor de constructie. Asa cum semnaleaza arhitectul Hermann Fabini, caracteristicile goticului cistercian sunt „boltile sixpartite, ferestrele rotunde, capitelurile cu crosete, arcaturi cu arce frante si capele laterale corului’’. (229: 2009) Pe latura de est a corului se afla doua ferestre cu arc frant, iar deasupra lor o fereastra rotunda cu traforuri, exemple similare intalnindu-se la biserica Sf. Bartolomeu din Brasov si la Carta. In secolului al XV-lea, probabil odata cu inceperea fortificarii edificiilor religioase, un turn clopotnita cu o inaltime de 36 de metri va fi construit deasupra careului. Desi biserica nu prezinta alte elemente de fortificatie (cor si nava suprainaltate, guri de tragere sau masiculiuri), turnul - clopotnita pare sa fi fost folosit ca punct de observare.

Spre finalul secolului al XV-lea, inceputul secolului al XVI-lea bratul de vest este prelungit, planul bisericii transformandu-se intr-unul de cruce latina. Spre deosebire de celelalte biserici – fortareata care in secolul al XV-lea vor fi adaptate la goticul german (n.a. bisericile hala – Hallenkirche), biserica din Prejmer este o exceptie urmand modelul goticului burgund, al edificiului cu transept.

Tot din secolul al XVI-lea dateaza portalul de vest, simplu si lucrat in piatra, tribuna de vest unde a fost amplasata orga si bolta semicilindrica in forma de plasa cu nervuri din caramida. Capela de pe partea nordica a corului a devenit sacristie, accesul realizandu-se printr-un portal cu ancadrament de stil renascentist. Astazi, accesul in biserica se face printr-un portal cu deschidere in arc frant ce se afla pe latura sudica a transeptului.

Facand tranzitia de la arhitectura catre obiecte de mobilier, trebuie mentionate stranele care sunt de secol XVI (inscriptionate cu anul 1526) pe care se afla incrustate motive vegetale (frunze, flori si struguri – care fac aluzie la faptul ca inainte sudul Transilvaniei era cunoscut ca tinutul vinului – Weinland). Amvonul este din piatra, simplu, iar baldachinul de secol XVIII este decorat cu ornamentatii baroce. Interesanta este inscriptia de pe baldachin „Verbum Domini Manet in Æternum” (Cuvantul lui Dumnezeu ramane pe veci), inscriptie folosita de foarte multe din comunitatile sasesti, aflata si pe latura sudica a turnului Bisericii Negre din Brasov. Altarul triptic cu coronament (cel mai vechi din Transilvania) realizat intre 1450 si 1460 infatiseaza pe panoul central scena Crucificarii; pe panourile laterale (intrados si extrados) sunt reprezentate scene din Patimile lui Hristos. Picturile contin si elemente regionale, vestimentatia personajelor si impodobirea capului sunt specifice portului sasesc din zona. La stanga si la dreapta altarului se afla doua sculpturi din lemn ale sfintilor apostoli Petru si Pavel. Cristelnita din lemn este probabil de secol XIX, iar orga din 1929 a inlocuit-o pe cea precedenta in stil baroc. In biserica se mai afla o colectie de pietre tumulare ale preotilor si o placa comemorativa a sasilor care au luptat in cele doua razboaie mondiale.

Legat de fortificatie, intr-o prima etapa a fost contruita o incinta de plan oval cu un zid de o grosime de trei metri inconjurat de un sant de apa (santul de apa a fost umplut in secolul al XIX-lea); acestea dateaza din secolul al XIII-lea, ca raspuns la invaziile tatare, cumane si pecenege care amenintau Transilvania. Lucrarile de fortificare au continuat in secolul al XV-lea, in timpul domniei regelui Sigismund de Luxemburg, odata cu aparitia amenintarii otomane. Astfel ca zidurile de incinta vor fi intarite cu inca 1,5 metri, ajungand la o grosime de 4,5 - 5 metri si la intaltimea ce variaza intre 12 si 14 metri. Interiorul zidului de incinta a fost captusit cu camari dispuse pe intreaga lungime. Exista aproximativ 275 de astfel de camari, cate una pentru fiecare familie din sat. Pe timp de razboi satenii se refugiau in incinta, iar pe timp de pace aici erau tinute proviziile. Accesul la aceste camari se facea prin scari si platforme din lemn. In exteriorul incintei se afla zona ofensiva. Drumul de straja era dispus de-a lungul incintei si era prevazut cu deschideri pentru observare, orificii de tragere si guri de aruncare pentru smoala, ulei incins si apa fiarta. Incinta ovala este flancata de patru turnuri aproximativ circulare. La unul din orificiile de tragere se afla asa numita orga a mortii - o scandura din stejar cu cinci pustoace care erau incarcate si rotite pentru a trage.

La sud de prima incinta se afla un gang de 32 de metri lungime puternic fortificat, prevazut cu usi din lemn de stejar si cu o hersa. La sud de acest gang se afla o a doua incinta fortificata, mult mai mica decat prima, numita si Curtea Primariei, care joaca rolul unei barbacane. Pe interior, la fel ca in cazul incintei principale, este prevazuta cu camere de provizii, iar zidul dinspre partea sudica, mai inalt decat restul structurii este prevazut cu bovindouri la primul nivel si cu arcade oarbe simple si duble la nivelurile superioare. Aceasta fatada poarta amprenta stilului renascentist. Un turnulet de observare care inca mai poate fi vazut in pozele de la inceputul secolului al XX-lea a fost demolat in anul 1960. In secolul al XVIII-lea, la sud vest de prima incinta se construieste o a treia incinta legata de cea principala de un zid care uneste Curtea Primariei cu turnul circular aflat la sud-vest. Cea de-a treia incinta mai este cunoscuta si ca incinta brutarilor.

La sud de cea de-a doua incinta a fost adaugat un coridor de intrare de secol XVIII care se sprijina pe arcade baroce si care are o poarta realizata in anul 1788. (coridorul si poarta sunt similare celor de la Harman). Trebuie mentionat faptul ca lucrari de restaurare au avut loc intre anii 1962 – 1970 si pe parcursul anilor ’90.

O biserica fortificata ascunde mesaje care depasesc nivelul arhitectural. ‘Citind’ printre ziduri, porti, herse, guri de aruncare si turnuri realizam ca prin aceste edificii nu se dorea numai apararea regiunii dar si apararea traditiilor comunitatilor de sasi care timp de 800 de ani si-au lasat vizibil amprenta asupra sudului Transilvaniei.

Gârbova (Urwegen) – Jud. Alba

Pe dealul ce străjuieşte satul pe latura de est se mai păstrează ruinele bazilicii romanice ridicată pe la 1280 de coloniştii saşi. Construită în stilul romanic târziu, bazilica avea trei nave, absidă semicirculară şi turn încastrat pe latura de vest a navei centrale. În secolul XV, corul semicircular de factură romanică, a fost înlocuit cu un cor gotic, pentagonal. Probabil, tot de atunci, o incintă de ziduri de formă ovală asigura fortificarea fostei bazilici romanice. Bazilica a mai suferit modificări la planimetrie în secolul XVIII (inclusiv la altarul poligonal). În interior, altarul, care este datat la 1747 şi orga datată la 1894 nu se mai păstrează aici datorită condiţiilor actuale improprii. Vom reveni cu alte informatii.

Valchid (Waldhütten)

Din anul 1317 datează prima mențiune a localității într-un document care ne vorbește despre un litigiu apărut pentru stăpânirea unei păduri din zonă. Conflictul este aplanat prin intermediul arhidiaconului Benedict, reprezentantul episcopului de Alba-Iulia. Totuși nu se păstrează documentul original ci acesta este amintit într-un alt document din anul 1428.

În Evul Mediu satul este o localitate liberă din Capitlul Mediaş. Biserica cu hramul Sfântului Apostol Andrei este menţionată în anul 1390. Posibil ca această biserică să fie o construcţie anterioară bisericii actuale, ridicată în secolul al XV-lea ca biserică sală cu ziduri sprijinite de contraforturi, cu un cor şi absidă. Sala a fost acoperită cu un tavan drept. Portalul de vest are un arc în acoladă, 3 retrageri, pinacluri laterale, un fleuron la mijloc şi un scut cu data de 1441, în forma unui semn de pietrar. La începutul secolului al XVI-lea, corul este acoperit cu o boltă în formă de plasă, cu nervuri de cărămidă, data 1507 găsindu-se pe peretele de S al corului. La începutul secolului al XIX-lea, sala este acoperită cu o boltă compusă din 4 bolţi avela, care se sprijină pe arce dublouri, pornind de pe 5 perechi de pilaştri cu profilatură clasicistă, alipite de zidurile exterioare. Pe laturile de V şi N sunt construite balcoane pe arce din cărămidă. Altarul clasicist, datând din 1811, este flancat de 4 coloane corintice, iar deasupra se află orga cu prospect baroc, datând, de asemenea, din anul 1811. Sacristia din partea de N a corului este nelipsită, că în cazul multor edificii de acest gen. Biserica este înconjurată de un zid de incintă, care, în plan, este un pentagon neregulat. Zidul s-a păstrat destul de bine, pe alocuri rămânând la o înălţime apreciabilă. Spre deosebire de alte biserici fortificate, cele 4 turnuri de fortificaţie, sunt amplasate pe mijlocul laturilor incintei. Turnul de poartă în E, cu boltă în cruce la parter şi grosimea zidului de 2,7 m, a avut o hersă. Acest turn este, totodată, turn clopotniţă şi donjon, tunelul de intrarea fiind unul nu foarte înalt. Ultimul nivel este prevăzut cu drum de strajă cu balustradă pe schelet de lemn, având un acoperiş piramidal. Zidul de incintă măsoară astăzi 5-7 m, dar, iniţial, a avut 10 m înălţime. Turnul cu muşiculiuri în S de biserică s-a prăbuşit la cutremurul din 1916. Este foarte probabil ca întreg ansamblul bisericesc să fi fost protejat suplimentar de un şanţ cu apă, urmele acestuia fiind vizibile încă. Între 1996-1997 se execută lucrări de reparaţii la acoperişurile ansamblului.